Eurovision, cea mai longevivă competiţie muzicală anuală de televiziune din lume

Ultima actualizare:

    Eurovision 2015: Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.Foto: eurovision.tv
Eurovision 2015: Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.Foto: eurovision.tv

Eurovision a stabilit un record mondial Guinness, fiind desemnată cea mai longevivă competiţie muzicală anuală de televiziune din lume, potrivit unui anunţ făcut în direct în timpul finalei de sâmbătă seară (23 mai) a concursului muzical ajuns la cea de-a 60-a ediţie.

Anunţul intrării în Guinness World Records a fost făcut, în direct, sâmbătă seară, de pe scena de Wiener Stadthalle, unde s-a desfășurat finala Eurovision 2015.

Această competiţie muzicală europeană se desfăşoară începând din anul 1956, sub denumirea "Eurovision Grand Prix". Din anul 1968, competiţia a început să se desfăşoare sub titulatura "Eurovision Song Contest".

Trupa Voltaj a reprezentat România la Eurovision 2015, cu melodia "De la capăt/ All Over Again". În finala Eurovision 2015 au concurat 27 de ţări: Slovenia, Franţa, Israel, Estonia, Marea Britanie, Armenia, Lituania, Serbia, Norvegia, Suedia, Cipru, Australia, Belgia, Austria, Grecia, Muntenegru, Germania, Polonia, Letonia, România, Spania, Ungaria, Georgia, Azerbaidjan, Rusia, Albania, Italia. Finala Eurovision 2015 de la Viena a fost transmisă în direct de TVR 1, TVR HD, TVRi şi online pe www.tvrplus.ro.

Eurovision - totul despre istoricul concursului

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 58 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, potrivit Mediafax. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion şi Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Paula Seling şi Ovi au reprezentat România la Eurovision 2014, cu piesa "Miracle", ocupând locul al 12-lea în finala care a avut loc la Copenhaga, Danemarca.

Eurovision - cele mai bune performanțe ale țării noastre

Cele mai bune performanţe ale României la Eurovision au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este "Tornero", compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net