Amânarea trebuie să ia sfârșit. Când și cum îi vorbești copilului despre sex

Ultima actualizare:

    Curiozitatea sexuală a copilului începe din primii ani din viaţăclickpentrufemei.ro
Curiozitatea sexuală a copilului începe din primii ani din viaţăclickpentrufemei.ro

Dacă atunci când era mic, barza te scotea din încurcătură când îţi punea inevitabila întrebare „de unde vin copiii?“, acum, nu mai ai de ales! Nu amâna discuţia serioasă şi deschisă despre sex şi sexualitate, pentru că aceasta îţi va ajuta copilul, ajuns la vârsta adolescenţei, să se protejeze de boli, de probleme emoţionale şi de posibili prădători sexuali.

În România – şi nu numai – adolescenţii evită să discute cu părinţii lor despre debutul vieţii sexuale sau despre contracepţie. Nu e de mirare, deci, că de multe ori, primul contact sexual îi prinde pe tineri nepregătiţi. De altfel, adolescenţii de astăzi încep viaţa sexuală mult mai devreme, la o vârstă pe care mulţi părinţi o consideră prematură. De aceea, majoritatea tinerilor cred că este suficient să aibă grijă să evite o sarcină nedorită, însă nu ştiu că o asemenea experienţă poate duce, printre altele, la boli cu efecte grave.

Află aici care este vârsta potrivită să îi vorbești depre sex și cum este cel mai potrivit să abordezi subiectul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net