Unii cred că persoanele total diferite manifestă o atracţie imposibil de explicat unele faţă de celelalte. Alţii sunt de părere că trebuie să ai măcar un punct comun cu cel de lângă tine pentru a putea vorbi despre acea chimie inexplicabilă care transformă doi oameni în suflete pereche.


 Fie că ne place sau nu, se pare că nu suntem atraşi de oamenii total diferiţi nouă. Contrariile nu se atrag, ne lămuresc specialiştii. Cuplurile căsătorite şi fericite nu sunt formate din persoane total diferite, ci din persoane compatibile, atât la nivel comportamental, cât şi în plan psihic.

Contrariile nu au viitor împreună

Oamenii de ştiinţă ne lămuresc că, la început, atunci când abia s-au cunoscut, două persoane total opuse pot manifesta o atracţie reciprocă foarte mare. Totuşi, riscul ca relaţia să nu funcţioneze există. Cei doi ajung, după câteva săptămâni, luni sau chiar ani, să înţeleagă că o relaţie nu funcţionează doar pe baza atracţiei fizice. Este nevoie de înţelegere, de interese comune, ceea ce este foarte greu de stabilit între două persoane complet diferite.

Aşteptările lor sunt diferite, dorinţele lor nu converg în niciun punct şi, prin urmare, drumurile lor se pot despărţi la un moment dat. Iar diferenţele ireconciliabile reprezintă cel mai comun motiv de divorţ. Desigur, există şi excepţii, însă sunt foarte rare.

 

 
 
Loading...