Infidelitatea reprezintă o prezentare deformată, mincinoasă a realităţii unei relaţii. Partenerul infidel construieşte o viaţă falsă de cuplu, întreţine o iluzie, îl asigură pe cel înşelat de prezenţa şi disponibilitatea sa, când acest lucru nu este adevărat.


Daniela Dumitrescu, psiholog şi psihoterapeut, ne spune cât de mult afectează infidelitatea relaţia de cuplu

"Infidelitatea rămâne unul dintre cele mai controversate subiecte, care stârnește valuri de emoții și reacții dintre cele mai virulente. Prinși încă în multe mituri și convingeri religioso-filosofico-relaționale, ne grăbim să judecăm „pașii laterali” ca fiind o dovadă a lipsei de caracter, a micimii morale a celuialt sau, din contră, a propriei insuficiențe (vezi „Cu ce-am greşit de m-a înşelat?”). Prin urmare punem la colț persoana care a încălcat regula, fără să încercăm să deslușim mrejele unui fenomen nu doar prezent, dar chiar foarte actual.

Amantlâcul are parfumul lui, miroase a proaspăt și a dorință, dar care trezește în tine și o vibrație a vieții, o efervescență vitală și vișcerală, o energie care simți că parcă te întinerește, te vindecă, te faci să fii mai aproape de ceea ce ești în străfundul tău. Dintr-o dată simți că trăiești și parcă poți să le duci pe toate mai ușor, mai zâmbind. Descoperi despre tine lucruri de care probabil habar nu aveai că ești capabil/ă și pe care nu ai avea niciodată curajul să le aduci în relația de cuplu, care a devenit în timp atât de închistată și rutinieră încât a distrus orice formă de creativitate (inclusiv și mai ales cea sexuală).

Sunt femei care-mi spuneau că i-au dat partenerului tot: statutul de bărbat însurat ceea ce poate chiar l-a ajutat în carieră (aici e interesant pentru că statutul de căsătorit este un plus în cazul bărbatului pentru că îi conferă un aer serios, dar un minus în cazul femeii, pentru că nu va putea să se dedice total jobului – dar asta este o altă discuție), copii, dedicarea pentru casă și tot ce înseamnă prezența totală și constantă acolo. Sunt femei care-mi mărturisesc că i-au dat atât de mult, încât fie simt că nu și-au mai oprit nimic, fie simt că nu vor să-i mai dea nimic în plus. Și dintr-o dată, se descoperă generoase cu un alt partener, fără însă să limiteze ceea ce oferă celuilalt, din contră, poate chiar plusează nițel din cauza sentimentului de vinovăție.

daniela_dumitrescu.png

Daniela Dumitrescu, psioholog şi psihoterapeut
Daniela Dumitrescu, psiholog şi psihoterapeut
foto: arhiva personală

Dezvăluirea amantlâcului este însă adesea dramatică, deși este interesant că nimeni nu se așteaptă să i se întâmple chiar lui, în condițiile în care, statistic vorbind, șansele sunt foarte mari și practic au explodat după explozia tehnologiei. Să pici într-un dramatism angoasant-depresiv pentru că partenerul „te-a înșelat” este aproape neadaptat realității în care trăim. Acum nu spun să intrăm în relații fiind convinși că acesta va fi deznodământul, dar nici să ne imaginăm că așa ceva este imposibil pentru noi, când el este peste tot.

Atunci însă când descoperi că partenerul a călcat strâmb, dar nu și-a luxat glezna, ci poate doar reputația, totul se prăbușește. De unde vine sentimentul acesta că totul pică, se năruie, se descompune?

Păi mai întâi, vine din viitor – ți se năruie tot ce ai construit în imaginarul tău pentru viitorul tău posibil. Toate așteptările cu iz de basm, cu voi doi ținându-vă de mână în Cișmigiu, cu copiii mari și nepoții mici prin preajmă (mai ceva ca într-o relcamă pentru asigurări de viață) se duc pe apa Sâmbetei doar pentru că el/ea a îndrăznit să simtă (fizic sau mai mult decât fizic, ceea ce e și mai periculos) și pe altcineva în afara ta.

Apoi, vine din trecut – dintr-o dată realizezi că în ziua aia când el/ea spunea că nu are chef, de fapt avea, dar nu pentru tine! Când se dădea de ceasul morții și nu mai știa cum să o dea la întors, de fapt și-ar fi dat multe chestii și ar fi întors pe toate fețele pe altcineva! Îți reconfigurezi trecutul, re-scriindu-l în lumina adevărului eliberator, dar atât de dureros. Acum ți se leagă tot ce nu ți se lega până atunci și înțelegi tot ceea ce părea de neînțeles. Toate micile ezitări ale celuilalt, pe care ai avut bunăvoința să le treci cu vederea, se dovedesc scăpări ale unei minciuni de alcov, iar bunăvoința devine brusc prostia că nu te-ai prins. Toate ciudățeniile pe care alții poate ți le-au sesizat, le-ai ascuns sub preș sperând să se disipeze. Trecutul pe care-l știai, care-ți oferea stabilitate și consistență nu-ți mai este baza pe care tu poți să mai clădești ceva sau pe care să stai în picioare măcar. De aici sentimentul că îți fuge totul de sub picioare, pentru că realmente îți cam fuge... și ce-a fost și ce ar fi putut să fie!

Și iată cum într-o fracțiune de secundă pierzi și trecutul, și viitorul în același timp! Iată cum, într-o clipită, tot ce ai construit în trecut și tot ce urma să construiești în viitor devine incert, instabil, inconsistent. Zdruncinarea este teribilă, ca un cutremur care dărâmă tot și tu nu doar că trebuie să trăiești pierderea, dar trebuie să-ți găsești resursele pentru a porni din nou construcția.

Prin urmare, atunci când înșeli amintește-ți care este miza și cât ești dispus să riști. Provocarea în sine poate fi și ea, la rândul ei, provocatoare. Ce îți aduce atât de consistent această altă relație, încât ești dispus să riști tot ce a construit celălalt... sau tot ce ați construit împreună? Ce miraj te cuprinde atunci când nimic nu mai stă în calea ta, mai ales când știi că trebuie să ajungi la întâlnire?

În egală măsură, ar fi bine să te întrebi dacă te mai simți acolo, dacă mai ești în ceea ce celălalt a construit sau ați construit, dacă mai rulezi ca și personaj în povestea lui? Cât din povestea lui a devenit și povestea ta? Și dacă simți că nu mai ești acolo, ce trădezi până la urmă? Ceva ce oricum nu te definește, ce oricum nu-ți aparține sau poate... nu-ți mai aparține, așa cum poate că nici nu ți-a aparținut vreodată? În definitiv... cui îi suntem fideli atunci când înșelăm?

Cum spuneam, infidelitatea rămâne un subiect deschis. Este ușor să judeci, dar este mult mai dificil să înțelegi cu adevărat mecanismul din spate, să asculți nevoile autentice ale celuilalt dincolo de așteptările și nevoile personale, să poți să cuprinzi universul lui, chiar dacă pare atât de departe de galaxia ta", ne-a spus Daniela Dumitrescu, psiholog clinician, psihoterapeut CBT & Schema Therapy, specialist comunicare relațională și președinte-fondator al Institutului de Formare și Educare Relațională, precum și autoarea blogului Fericiți cei ce comunică.

 

 
 
Loading...