Bărbaţii vor să fie apreciaţi pentru ceea ce fac ei pentru femei. Iar abilitatea de a face un bărbat să se simtă apreciat s-a dovedit a fi decisivă în decizia lui referitoare la continuarea sau întreruperea unei relaţii serioase.


Dovezile de apreciere sunt modalitatea de a-ţi câştiga un loc definitiv în inima unui bărbat. El ar merge şi până la capătul lumii doar ca să poată fi apoi venerat şi adorat de o femeie.

„Există două lucruri pe care şi le doresc oamenii mai mult decât sexul şi banii... să li se recunoască valoarea şi să fie ridicaţi în slăvi”, scrie Sherry Argov în cartea sa „De ce bărbaţii se însoară cu scorpii”.

Uneori, un bărbat face diferite lucruri pentru tine, cum ar fi să-ţi aducă un cadou, să-ţi cumpere flori, să-ţi pună benzină în rezervorul maşinii. Când după un astfel de gest mărunt, tu nu îi spui: „A fost aşa drăguţ din partea ta. Mulţumesc”, el o să înceapă să-şi rărească atenţiile. În cele din urmă, chiar dacă o să-ţi mai ofere totuşi ceva, o va face în mod mecanic. Sentimentele lui se vor estompa treptat, până va ajunge să nu mai simtă nimic pentru tine.

Acesta este motivul pentru care bărbaţii stau până la nouă seara la serviciu, şi evită să se ducă acasă la partenere. Este motivul pentru care renunţă să-şi mai dea silinţa. Nimic nu-i de-motivează mai repede decât sentimentul că nu sunt apreciaţi.

Loading...