Cuplurile ajung să divorţeze din foarte multe motive şi, în cele mai multe din cazuri, este rezultatul multor ani de nemulţumire, nefericire şi conflicte în cadrul relaţiei. Separarea definitivă de partener însă, nu are loc întotdeauna cu obţinerea actelor de divorţ. O bună parte dintre cei divorţaţi intră într-un fel de competiţie cu celălalt.


Iată ce spune Daniela Dumitrescu, psiholog şi psihoterapeut, despre această etapă

"Divorţul nu este cea mai agreabilă experienţă din viaţa unei persoane. De fapt, nu prea ne plac separările, poate şi pentru că ni se activează amintirea celei mai importante dintre ele, respectiv naşterea.

Interesante însă sunt şi mecanismele care se dezvoltă post-separare. Dacă iniţial ne luptăm (poate) pentru a rămâne în relaţie (că doar nu poţi să renunţi la 2, 5 ,7 ,15 ani aşa pur şi simplu), ne luptăm apoi ca să ne separăm, să scăpăm de celălalt, că doar ne-am cam săturat. Şi când să zici şi tu că ai scăpat de poveste, iată că partenerii (nu toţi, dar o bună parte) intră într-un fel de competiţie cu celălalt. Cine se pune pe picioare mai repede? Cine îşi reface viaţa mai rapid? Cine avansează mai abitir? Cine amenajează casa mai cu moţ? Cine este mai fericit? Sau dacă cumva a existat clar un un motiv de separare (să ziceam unul dorea un copil, celălalt nu), punem imediat în practică planul pe care celălalt l-a refuzat atâta timp, tocmai ca să înţeleagă, în sfârşit, ce mare greşeală a făcut! Că uite, dacă accepta, erau şi acum împreună!

daniela_dumitrescu.png

Daniela Dumitrescu, psiholog şi psihoterapeut
Daniela Dumitrescu, psiholog şi psihoterapeut
foto: arhiva personală

Dacă te recăsătoreşti rapid pentru ai demonstra celuilalt cât de insignificant a fost, ei bine faci o greşeală! Păi dacă tot a fost aşa de nesemnificativ, de ce te mai chinui să-i demonstrezi ceva, orice? Dacă nu mai contează, păi să nu mai conteze nici comportamental, nici emoţional, nici social! Dar parcă totuşi ar conta un pic – așa că ar fi bine să ne asigurăm că regretă, că suferă, că se tăvăleşte pe jos. Draga mea, suferă şi el! Stai liniştită! Doar că nu-şi afişează nimeni suferinţa - aşa cum nici tu nu o faci! Nu înseamnă că ea nu există! Spuneam încă de la începutul articolului că separările nu sunt uşoare, doar că nu mai aştepta ca celălalt să fie distrus. Fiecare are până la urmă dreptul de a merge mai departe, de a păstra o anumită decentă şi de a nu-şi tăvăli imaginea de sine.

Nu vă grăbiți să începeți alte relații

Am întâlnit mai degrabă la femei un fel de alertă, de fugă rapidă în noul drum sau în noi relaţii, ca şi când ar trebui să "recupereze timpul pierdut". Femeile se agită să intre în relaţii cu alţi bărbaţi şi pentru a vedea dumnealui "ce bunăciune a pierdut!" și ce achiziție nouă ”și-a tras”. Draga mea, nu ai pierdut nimic! Acel timp petrecut într-o relaţie a fost timpul tău de creştere, de evoluţie, în care ai înţeles despre tine cine eşti ca femeie şi cam ce vrei sau nu vrei de la un bărbat. Nu te arunca într-o altă relaţie până nu te aşezi niţel emoţional, până nu laşi experienţa să se sedimenteze, până nu îţi iei din ea ce ai de învătat şi abia apoi poţi să mergi mai departe senin şi înfloritor. Altfel, măreşti şansele de a intra nepregătită într-o nouă poveste, scăzându-I considerabil posibilitatea de a fi ceva frumos. Se mai întâmplă şi pe la bărbaţi chestiuni de genul, doar că acolo separarea pare un fel de rupere de lanţuri şi bărbaţii fac toate chestiile pe care nevasta le interzicea. Sigur că după o vreme, revin cu apele în matcă şi se mai temperează valurile.

Apoi, un alt mecanism pe care-l observ este un fel de ambâţ, prin care ne apucă dezvoltarea personală. Ce n-a făcut ea şi neamul ei timp de 3 generaţii încoace, o apucă aşa deodată şi se duce la sală, îşi aranjează părul, se pune pe slăbit, pe detoxifiat, pe "renăscut" desigur. Nu e rău ca idée, păcat însă că nu ai făcut toate astea niţel înainte şi - cine-ştie? - poate te-ar fi ajutat să păstrezi relaţia. Mai trist este că acest elan dezvoltator dispare destul de rapid şi mai ales atunci când intră într-o nouă relaţie. Draga mea, te invit să te respecţi indiferent dacă eşti sau nu într-o relaţie! Felul în care te raportezi tu la tine va fi resursa ta interioară. Păstrează-ţi interesul pentru tine, fără să striveşti deschiderea către celălalt. A fi sau a nu fi implicată într-o relaţie de cuplu nu ar trebui să pericliteze relaţia cu tine însăţi!

De asemenea, o temere cvasipermanentă pe care o aud este: "Să nu mă ia de proastă", adică el trebuie să-şi dea seama că ea şi-a dat seama că… ceva. Sau cu alte cuvinte că s-a prins, de ex., că a minţit - el, desigur că ele nu prea sunt prinse, nu că nu ar minţi! Draga mea, nu-şi bate nimeni capul să te ia de fraieră. Când bărbaţii sunt prinşi, asta arată cât sunt de neatenţi şi nepricepuţi sunt, nu că sunt ele deştepte. Aşa cum, dacă nevasta nu l-a prins, poate că nu l-a prins nu pentru că este fraieră, ci pentru că n-o mai interesează absolut deloc, aşa că 'mnealui poate să facă sau să spună orice pentru că chiar nu mai contează!

În concluzie, atâta timp cât faceţi comportamente care să-l vizeze pe celălalt, fie şi doar ca să-I daţi peste nas, ei bine, înseamnă că încă sunteţi legate, că încă nu v-aţi separat de poveste și că încă nu sunteți dispuse să mergeți mai departe. Pînă la urmă, vă reamintesc de cuvintele lui Jacques Salome care spune că viața nu este decât o succesiune de întâlniri și separări. A te separa de o persoană poate să înseamne șansa de a te apropia, în sfârșit, de tine".

Daniela Dumitrescu, psiholog clinician, psihoterapeut CBT & Schema Therapy, specialist comunicare relațională și președinte-fondator al Institutului de Formare și Educare Relațională, precum și autoarea blogului Fericiți cei ce comunică.

 

 
 
Loading...