Nimfomania este o boală psihică care se manifestă prin dorinţa sexuală exacerbată a unei femei şi nevoia stringentă de sex, astfel că nimfomana nu va fi niciodată satisfăcută pe deplin din punct de vedere sexual. Ea va atinge greu orgasmul şi nu va reuşi niciodată să îşi descătuşeze pe deplin energia sexuală, fiind mereu convinsă că o partidă de sex poate fi din ce în ce mai bună, însă nu are rabdarea necesară să se obişnuiască cu un anumit partener.


Chiar dacă uneori poate fi distractivă, nimfomania are şi o latură întunecată, ca orice altă dependenţă. Asta pentru că duce la relaţii sexuale incontrolabile, promiscue, neprotejate, cu consecinţe fatale. Femeia nimfomană nu este neapărat o femeie cu o poftă sexuală foarte mare, ci mai degrabă o femeie permanent nesatisfăcută din punct de vedere sexual, care încearcă să vindece această „deficienţă” prin creşterea raporturilor sexuale, în căutarea plăcerii supreme. Singurul tratament pentru nimfomanie constă în vizită la psiholog sau chiar psihiatru.

Cauzele dependenţei de sex

Cauzele dependenţei de sex sunt multiple. Principala cauză pare să fie de natură biochimică, mai precis, persoana care nu rezistă să facă sex suferă de o dereglare a organismului ce o împinge să fie dependentă de eliberarea anumitor hormoni şi receptori chimici specifici actului sexual şi stării de climax.

O altă cauză a nimfomaniei poate fi de natură emoţională, persoana respectivă simţind constant nevoia de afecţiune, de implicare într-o relaţie chiar şi pasageră şi de apropiere fizică. Rezultatul este trecerea de la un partener sexual la altul, într-o încercare disperată de a se simţi apreciate, atinse, mângâiate, iubite chiar şi pentru câteva minute.

Departe de ideile preconcepute ale societăţii moderne, acesta este unul dintre motivele principale pentru care multe fete depresive, abuzate, părăsite de părinţi sau cu o copilările nefericită ajung să fie prostituate, dame de companie sau femei cu o viaţă sexuală foarte libertină.

Loading...