Ce face o relaţie de cuplu să funcţioneze? Ei, bine, doi parteneri echilibraţi emoţional, doi parteneri care îşi recunosc nevoile, care ştiu cum să comunice despre ceea ce îşi doresc să primească de la celălalt.


În articolul de mai jos, Daniela Dumitrescu, psiholog şi psihoterapeut, ne spune cum ar trebui să comunicăm cu partenerul de viaţă

"Comunicare, comunicare –cum aduci tu mare jale! Zilele trecute îmi povestea cineva cum se certa cu partenera pe te miri ce prostioară și cum lucrurile au degenerat într-un adevărat scandal care s-a și lăsat cu separare (temporară, deocamdată). Cred că fiecare dintre noi am trecut prin momentul în care realizează că se ceartă major pe chestii minore. Sigur că acolo putem deja să punem un diagnostic relațional, căci există un raport direct proporțional între calitatea comunicării în relație și calitatea relației, comunicarea fiind seva care hrănește, care aduce nutrienți emoționali în relație și care fluidizează schimbul dintre parteneri. În felul acesta ne simțim conectacți cu celălalt sau din contră singuri și stingheri.
Dar dincolo de diagnoză, cred că este interesant să punem un pic lupa și asupra situaților în sine și să vedem ce se întâmplă de fapt. Ei bine, atunci când comunicăm o facem dintr-o nevoie mai adâncă sau mai de suprafață. Încă suntem plin de nevoi pe care nu ni le asumăm, așa că pretindem ca celălalt, nu doar să le știe, fără ca noi să i le spunem, dar să le și satisfacă și nu așa oricum, ci fix în maniera pe care noi o dorim. Spre ex., una dintre nevoile adesea ignorate este cea de validare, de confirmare, de a fi recunoscut și văzut, așa cum ești tu, ca persoană, ca individ, ca om. Femeile se validează adesea prin ceea ce cumpără, prin felul în care se arată și primesc inclusiv pe stradă validare de la un bărbat străin care, spre ex., îi face un compliment sau o propunere erotizată. Sigur că femeile își dau ochii peste cap, dar validarea s-a bifat, așa că și mâine trec pe acolo – nu pentru el, ci pentru porția mea de validare.
Imaginați-vă că întotdeauna mesajul pe care-l aduce comunicarea vine lipit în spate cu o nevoie. Să luăm un exemplu tipic: femeia vrea să fie luată în brațe. Ea nu spune că vrea să fie luată în brațe (deși are în spate o nevoie emoțională), ci îi reproșează că stă toată ziua la telefon, la jocuri, că stă cu prietenii lui prea mult, că nu e în stare de nimic, că nu comunică etc. Deci, deși avea o nevoie de îmbrățișare, mesajul pe care ea îl transmite este un repoș - și aici este prima eroare. Cum să-și dea seama el că ea vrea o îmbrățișare dacă ea vorbește despre telefon și prieteni? Prin urmare, el va răspunde mesajului ei și își va apăra telefonul și prietenii. Ea se va simți și mai frustrată, tristă și neînțeleasp și de acolo în colo intrăm într-un cerc al violenței în care escaladăm încet-încet. Finalul este apoteotic și concluziile previzibile: ea este nebună (pentru clar că el nu a înțeles nimic, mai ales că ea începe să țipe „așa aiurea și degeaba”), iar el este un nesimțit (pentru că nu a înțeles ce vroia ea de fapt – adică simțirea, de aici și ideea cu nesimțitorul).
Scenariul acesta l-am văzut de atâtea ori încât deja mă amuză. Diferențele sunt circumstanțiale și nu schimbă cu nimic efectele – nici cele pe termen scurt, nici cele pe termen lung. Ce putem face? În primul rând să ne clarificăm cererile și să fim capabili să comunicăm din nevoi, cu riscul ca celălalt să nu poată să primească fix atunci cererea noastră. Vă reamintesc că o cerere are 50% șanse să fie refuzată! Comunicarea din nevoie îi permite măcar celuilalt să înțeleagă ce și cum.

daniela_dumitrescu.png

Daniela Dumitrescu, psiholog clinician și psihoterapeut
Daniela Dumitrescu, psiholog clinician și psihoterapeut


În al doilea rând să avem capacitatea ca, chiar dacă celălalt nu comunică din nevoie, să răspundem nevoii, nu mesajului! Să nu ne grăbim în a ataca mesajul, ci să dăm un pic de spațiu de ascultare autentică.  Dacă nu ne prindem care este de fapt nevoia din spatele mesajului, putem foarte simplu să întrebăm: „Ce îți dorești de fapt în acest moment? Ce vrei să-mi transmiți dincolo de ce-mi spui? Care este nevoia ta acum? Prefer să-mi vorbești despre asta, nu despre prietenii mei.” Aceste câteva fraze simple vă pot scuti de multe conflicte dureroase, conflicte care nu fac decât să fragilizeze relația și să producă suferință.

Comunicarea nu ţine de mesaj, ci de nevoie

Comunicarea nu ține de mesaj – așa cum tot văd prin cursurile de comunicare, ci de nevoie. Să învățăm să comunicăm din nevoi, din frici, din emoții, din zona noastră fragilă și vulnerabilă și în felul acesta vom fi autentici și nonviolenți. Cu cât mesajul nostru este mai violent, cu atât doare mai tare nevoia noastră tăcută căreia nici noi nu-i dăm șansa de a fi ascultată. Dacă noi nu o arătăm, cum ar putea celălalt să știe cât de mult suferim de fapt?
Comunicați din ceea ce sunteți în profunzimea ființei voastre, din ascultarea și blândețea nevoilor voastre autentice și doar așa aveți șansa de a vă reconecta cu celălalt, de a vă simți „împreună”, de a construi relații sănătoase, vii și luminoase. Comunicarea presupune să-mi asum riscul de a mă arăta așa cum sunt, dacă vreau să primesc ceea ce am nevoie", a spus Daniela Dumitrescu, psiholog clinician, psihoterapeut CBT & Schema Therapy, specialist comunicare relațională și președinte-fondator al Institutului de Formare și Educare Relațională, precum și autoarea blogului Fericiți cei ce comunică.

 

 
 
Loading...