Iubitul tău termină prea repede? Soluţii simple şi eficiente pentrui întârzierea ejaculării

Ultima actualizare:

    Una dintre cele mai simple lucruri pe care le poate face partenerul tău este să se oprească atunci când simte că se apropie rapid de ejacularefoto: 123RF
Una dintre cele mai simple lucruri pe care le poate face partenerul tău este să se oprească atunci când simte că se apropie rapid de ejacularefoto: 123RF

Atunci când ambii parteneri reuşesc să ajungă la climax, partidele de sex rapide şi foarte pasionale sunt extrem de apreciate. În schimb, dacă iubitul tău termină prea repede și tu nu ai timp nici măcar să te încălzești, se înțelege de unde vine frustrarea. În articolul de mai jos, descoperiţi câteva soluţii soluţii simple şi eficiente pentru întârzierea ejaculării.

Unul dintre cele mai simple lucruri pe care le poate face partenerul tău este să se oprească atunci când simte că se apropie rapid de ejaculare. Lasă-l preț de câteva momente să își revină, apoi puteți relua partida de sex.

O altă metodă pe care o poate încerca partenerul tău este să se masturbeze înaintea partidelor voastre de sex. Astfel, după ce își „revine” și poate avea erecție din nou, partida de sex va dura mai mult timp.

Există și numeroase poziții de sex la care puteți apela atunci când vreți ca partidele de sex să dureze mai multă vreme. Pozițiile în care el stă în picioare sunt potrivite pentru astfel de momente, pentru că nu mai circulă la fel de mult sânge în regiunea sa intimă. Pe de altă parte, misionarul sau doggie-style nu sunt deloc indicate, pentru că sunt excitante și nu va putea să întârzie ejacularea. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net