Partenerul tău se gândeşte doar la nevoile lui? Iată la ce trebuie să renunţi

Ultima actualizare:

    Trebuie să renunţi la înnăscuta tendinţă de a încerca să-ţi schimbi partenerulfoto: 123RF
Trebuie să renunţi la înnăscuta tendinţă de a încerca să-ţi schimbi partenerulfoto: 123RF

A avea o relaţie cu un bărbat egoist este o chestiune delicată, dar nu o misiune imposibilă. Mai întâi de toate trebuie să renunţi la înnăscuta tendinţă de a încerca să-ţi schimbi partenerul. Este inutil şi dăunător pentru ambii, pe termen lung. Ca să nu mai vorbim că, practic este imposibil.

Cu toţii avem o doză de egoism, însă într-o relaţie trebuie să existe un anumit echilibru ca doi oameni să se înţeleagă foarte bine. Egoismul devine o problemă atunci când o persoană doreşte ca totul să se învârtă doar în jurul ei, fără să se mai gândească la cei care îi sunt aproape.

Dacă partenerul tău de viaţă nu are nici o consideraţie faţă de opiniile tale, dacă te ignoră atunci când ai nevoie de el, este evident că te complaci într-o relaţie în care tu eşti pe locul doi. Un bărbat egoist se gândeşte doar la nevoile lui fizice şi emoţionale, fără să ofere nimic în schimb. În plus, de multe ori te poate face să te simţi vinovată pentru toate trăirile lui nefericite.

image
image
image
image
image
image
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net