Partenerul te tratează ca pe un bun personal? O astfel de relaţie este dăunătoare

Ultima actualizare:

    Persoanele cu o imagine de sine proastă și neîncredere în forțele proprii vor avea manifestări toxice în relația de cuplufoto: 123RF
Persoanele cu o imagine de sine proastă și neîncredere în forțele proprii vor avea manifestări toxice în relația de cuplufoto: 123RF

Respectul este imperativ când vine vorba de o relaţie de cuplu de durată şi inseamnă a fi conştient de valoarea celeilalte persoane. Aşadar, o relație se bazează, în primul rând, pe respect reciproc, iar în cadrul acestuia, nevoile fiecărui partener sunt importante și fiecare are dreptul să fie validat și apreciat pentru cine este. Există însă și parteneri care te vor trata precum un bun personal, util, dar lipsit de valoare.

Aici se înscriu partenerii care te întreabă ce ai gătit, te acuză că mănâncă două zile la rând aceeași mâncare, te investesc cu responsabilitatea menținerii curățeniei, a hainelor lor călcate și ordonate sau cu achitarea cheltuielilor casei.

Practic, ești un soi de angajat al lor, iar ei șefi toxici. O astfel de legătură te poate convinge că atât meriți, iar pe termen lung este dăunătoare. Persoanele cu o imagine de sine proastă și neîncredere în forțele proprii, vor avea manifestări toxice în relația de cuplu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
green 1710328 1280 jpg
2019 07 07 7 dimitrie bolintineanu 1819 1872 54597 jpg
cel mai mic robot lume guinness png
image png
Château d'Armainvilliers jpg
judecatoare pascu jpg
iluzie optica jpg
lufăr webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net