Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă cuplurile este ideea greşită că, atunci când doi oameni se iubesc, viaţa în doi este ceva simplu, un soi de paradis terestru în care fiecare zi e o binecuvântare. Nimic mai fals, relaţia de cuplu necesită atenţie constantă şi este nevoie de eforturile ambilor parteneri pentru ca lucrurile să decurgă armonios


De ce a avea o relaţie în ziua de astăzi este atât de complicat? De ce unele relaţii rezistă în timp şi altele nu şi ce putem face pentru a avea o relaţie fericită?

Dacă îţi faci griji pentru relaţia ta şi te întrebi ce poţi face ca să ai o relaţie reuşită, nu eşti singur. În pofida faptului că  puţini sunt aceia care nu îşi doresc o relaţie fericită, statisticile arată că rata divorţurilor este în creştere.

Relaţiile de cuplu armonioase au la bază o atitudine generală pozitivă şi respect reciproc. Pasiunea şi admiraţia sunt elemente esenţiale pentru reuşita unei relaţii. Deşi idealizarea de la începutul relaţiei nu poate dura o veşnicie şi niciun partener nu rămâne perfect în ochii celuilalt, în ciuda defectelor percepute, celălalt rămâne o persoană demnă de a fi respectată şi apreciată.

O relaţie lipsită de aceste două ingrediente este în pericol. De aceea este important să ne reamintim în mod constant care sunt calităţile celuilalt şi momentele frumoase petrecute unul alături de celălalt.

Loading...