Semne care pot indica lipsa de comunicare în relația ta

Ultima actualizare:

    Atunci când vorbiți, ajungeți mereu să vă contraziceți sau să vă certațifoto: 123RF
Atunci când vorbiți, ajungeți mereu să vă contraziceți sau să vă certațifoto: 123RF

Comunicarea reprezintă elementul cheie şi este ingredientul care întreţine o relaţie de cuplu şi o face să evolueze. Trebuie să ne sprijinim partenerul, să îi acordăm atenție și să îl înțelegem.

Cuvintele tale nu sunt auzite, partenerul tău nu se uită în ochii tăi și nu sunteți capabili de a purta un dialog deschis și constructiv. Atunci când vorbiți, ajungeți mereu să vă contraziceți sau să vă certați.

Aceste situații îndepărtează partenerii unul de altul, întrucât nu mai există același sprijin din trecut. Este posibil ca sentimentele să-și fi pierdut din intensitate sau să existe prea multe resentimente pentru a se mai putea stabili un dialog sincer.

Nu uita că uneori lipsa comunicării se datorează și perioadelor foarte stresante. Serviciul, de exemplu, ne ocupă foarte mult timp, astfel încât ne mai rămâne foarte puțin pe care să-l dedicăm partenerului, iar acest lucru face comunicarea și mai dificilă. Ține minte aceste aspecte și nu neglija niciodată acest component esențial al relației tale. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net