Sex în trei. Iată ce trebuie să iei în calcul dacă te încântă ideea

Ultima actualizare:

    Întotdeauna sexul în grup a fost un subiect aparte, excitant, dar şi fantezia multor persoane
Întotdeauna sexul în grup a fost un subiect aparte, excitant, dar şi fantezia multor persoane

Sexul în trei a fost întotdeauna un subiect aparte, excitant, dar şi fantezia multor persoane. Dacă te încântă și pe tine ideea, măcar de amorul artei, trebuie să iei în calcul ce te așteaptă. Există o doză de pericol asupra relației și e bine să fii pegătită și pentru consecințe.

Viaţa reală şi fantezia sunt tare diferite. Oamenilor care se iubesc le este foarte neplăcut să-şi vadă partenerul cu altcineva. Adesea, din cauza emoţilor negative puternice resimţite într-un trio, plăcerea fizică se stinge. Suntem destul de „teritoriali” în ceea ce priveşte relaţiile şi partenerii nostri şi nu avem obişnuinţa de a-i împărţi cu altcineva.

Adesea apare gelozia, generată de trupul celei de-a treia persoane, de tehnica sa, de felul în care se comportă partenerul cu ea. Trei într-un pat face de obicei ca atenţia cuiva să se îndrepte mai mult spre una dintre celelalte două persoane.

După ce s-a dus farmecul noutăţii, mulţi se simt nemulţumiţi şi au resentimente, sunt stânjeniţi sau chiar dezgustaţi de ei înşişi. Dar cea mai neplăcută urmare este sentimentală că ai fost trădat şi ţi-a fost înşelată încrederea.

Uneori dorinţa de sex în grup este un semn de imaturitate. Este legată de satisfacţia instantanee şi are o tentă mult mai puţin personală decât sexul în doi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net