A-ţi cere scuze este esenţial în relaţie mai ales atunci când greşeşti

Ultima actualizare:

    Scuzele tale ar trebui să demonstreze că eşti convinsă că ai greşit şi că îţi pare răufoto: 123RF
Scuzele tale ar trebui să demonstreze că eşti convinsă că ai greşit şi că îţi pare răufoto: 123RF

Puţini oameni acceptă cu uşurinţă să ceară scuze. De fapt, puţini îşi recunosc greşelile, iar când vine vorba despre cerut scuze partenerului de viaţă simt că sunt protagoniştii unei misiuni imposibile şi umilitoare.

Dacă vrei să te comporţi frumos într-o relaţie şi să o faci să meargă, atunci trebuie să ai mare grijă la modul în care îţi ceri scuze. Probleme şi greşeli apar la tot pasul, dar ţine de tine modul în care le faci să se evapore. În primul rând, trebuie să ţii cont de faptul că a-ţi cere scuze este esenţial atunci când greşeşti şi că este singura cale de a păstra întimitatea deja creată între voi.

Cea mai mare greşeală pe care o fac oamenii când îşi cer scuze este să se exprime vag, folosind expresii egoiste precum „îmi pare rău dacă te-ai simţit prost" sau „îmi cer scuze dacă nu te-ai distrat/dacă ţi s-a părut că". Aşadar, asumă-ţi responsabilităţile şi spune „îmi pare rău că am făcut asta".

Scuzele tale ar trebui să demonstreze că eşti convinsă că ai greşit şi că îţi pare rău, nu că intuieşti că ai supărat pe cineva şi vrei să depăşeşti momentul cu orice preţ.

image
image
image
image
image
image
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
Valea Cernei și Cernișoarei, după inundatii  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (90) jpg
ungaria romania colaj pexels jpg
Gustav Klimt Immersive Experience Gold in Motion 2 jpg
cafea jpg
renovare apartament jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net