10 obiceiuri sănătoase în noul an

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Toate lucrurile bune, toate schimbările pe care ni le dorim în viaţa noastră ne propunem, de obicei, să le începem cu începutul, adică din ianuarie. Acum este momentul când ne facem lista cu planuri. Poţi include în ea câteva obiceiuri sănătoase din sugestiile noastre de mai jos. Trebuie doar să te ţii de ele.

1. Apucă-te de sport

La început de an, e momentul să-ţi iei un abonament la sală şi să te ţii de program. Este greu până te mobilizezi şi îţi intri în ritm, însă apoi vei vedea ce bine te simţi.

2. Lasă-te de fumat

Este unul dintre cele mai grele planuri, însă dacă nu o faci acum, în ianuarie, îţi vei intra apoi în ritmul „normal” al vieţii şi vei uita de plan. Renunţatul la ţigări îţi salvează nu numai sănătatea, dar şi portofelul. 

3. Dacă ai nevoie, dă jos câteva kilograme

Slăbitul se numără printre cele mai frecvente planuri pe care şi le fac oamenii la început de an. Mai ales că asta vine după perioada Sărbătorilor, în care s-au ghiftuit cu fripturi, sărmăluţe, cârnaţi şi cozonaci. Cura are succes dacă nu te aştepţi la minuni peste noapte, nu apelezi la măsuri extreme, nu te înfometezi.

4. Fă-ţi un program strict de masă şi de somn

E sănătos să-ţi obişnuieşti organismul cu ore fixe de masă şi să mergi la culcare mai devreme, să te odihneşti mai mult. Lipsa somnului creşte riscul de obezitate şi de diabet.

5. Sună-ţi mai des părinţii, alocă mai mult timp prietenilor dragi

Decât să pierzi timpul la televizor sau cu telefonul în mână, pe reţelele de socializare, mai bine petreci timp de calitate cu persoanele apropiate.

simeon stalpnicul png

6. Ajută-i pe alţii şi vei fi mai fericit

Fă voluntariat pentru un ONG, donează din lucrurile de care te poţi lipsi, fii mai bun cu cei din jur. Un studiu din 2010 a arătat că persoanele care îi ajută pe semenii lor şi îşi cresc, astfel, mulţumirea sufletească îşi scad cu 20% riscul de a suferi de boli de inimă. 

7. Citeşte mai mult

Dacă te relaxează să citeşti seara o carte bună, propune-ţi să faci acest lucru în fiecare zi şi, de ce nu, să „bifezi” câte o carte pe lună.  

8. Fă un curs nou de perfecţionare

Poate fi în domeniul tău de activitate, poate fi ceva ce îţi place, îţi doreşti să înveţi (lecţii de dans, de gătit, de înot).

simeon stalpnicul png

9. Ai mai multă grijă la buget şi fă economii

Propune-ţi ca lunar să pui de-o parte o sumă de bani, să acoperi nişte goluri, să-ţi achiţi toate datoriile sau să-ţi achiziţionezi ceva util la finalul anului urmator. Cum reuşeşti să faci aceste economii? Taie de unde nu e necesar. Redu sau chiar stopează fumatul, consumul de alcool, mergi cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun în locul maşinii, fă sport acasă în loc să plăteşti abonament la sală. Toate sunt obiceiuri bune pentru sănătate.

10. Călătoreşte mai mult

Nu rata ocazia să ieşi din oraş în weekend, să te relaxezi în natură, să te distrezi cu prietenii. Aceste lucruri sunt sănătoase pentru psihic, alungă stresul.

simeon stalpnicul png
image
image
image
image
image
image
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net