7 trucuri ca să nu mai rătăceşti lucruri prin casă

Ultima actualizare:

    Pierzi mereu cheile sau telefonul? Nu şi de acum încoloFoto: 123rf
Pierzi mereu cheile sau telefonul? Nu şi de acum încoloFoto: 123rf

De când sună ceasul deşteptător, dimineaţa, şi până plecăm din casă, suntem într-o cursă contra cronometru. Şi exact când dăm să ieşim pe uşă, evident, în întârziere, constatăm că ne lipsesc ba cheile de la maşină, ba nu ştim unde am lăsat telefonul, nu e exclus chiar să ne întoarcem din drum după ochelarii uitaţi pe noptieră. Ajunge cu atâta dezorganizare!

De cele mai multe ori pierdem lucrurile mici pentru că uităm unde le punem. Şi uităm pentru că de fiecare dată le punem în altă parte. Dacă vrei să nu mai pierzi atât de mult timp din viaţa ta căutând lucruri pierdute prin casă, mai bine ai încerca să fii puţin mai ordonat. „Dacă ai nevoie de o furculiţă, ştii foarte clar unde o găseşti pentru că are locul ei în bucătărie. Aşa ar trebui să aibă un loc al lui fiecare obiect din casă, în special dacă e mic şi important”, aflăm de pe womansday.com. Iată unde e mai bine să le pui ca să nu le mai cauţi disperat atunci când te grăbeşti mai tare.

Cheile. După ce ai intrat în casă şi ai închis uşa cu cheia, lasă-le în uşă. Dimineaţa tot acolo le găseşti ca să deschizi şi să pleci. Cheile de la maşină se pierd însă cel mai des. Sunt uitate fie în buzunarul hainei, fie pe vreo etajeră din casă. Această dezorganizare îţi poate fura mult din timpul de a doua zi. Pune şi cheile de la maşină pe acelaşi inel cu cele de la casă. Sau pune-le de fiecare dată pe un suport de lângă uşă. Niciodată în altă parte! Ideea e să fii constant.

Telefonul şi încărcătorul. Pune-ţi telefonul la încărcat într-un loc din casă foarte vizibil, spre exemplu pe hol. Sau, dacă preferi să îl ai la-ndemână, în dormitor, foloseşte o priză cât mai la vedere. Nu te plimba cu telefonul prin casă ca să-l laşi pe te miri unde, aceasta fiind principalul motiv al rătăcirii lui.

Ochelarii de citit. Ei trebuie să stea acolo unde ai nevoie de ei, respectiv lângă laptop sau pe noptiera de lângă pat. Dacă eşti suficient de responsabil, după ce i-ai folosit, seara, pune-i în toc şi pe acesta în geanta de a doua zi. Dacă-i pui prin diverse colţuri ale casei, eşti pierdut!

Ceasul şi bijuteriile. Decât să le laşi aruncate peste tot, mai bine îţi cumperi o cutie sau un suport decorativ şi, de fiecare dată când ajungi acasă şi le dai jos, le pui numai în respectivul suport. Fă o regulă din asta şi vei vedea că sunt numai avantaje. A doua zi, când vrei să-ţi pui un lănţişor la gât, le ai pe toate la un loc şi vezi din ce poţi alege.

Electronicele mici. Tableta, mp3 player-ul, eReader-ul, toate aceste electronice pe care le porţi zi de zi cu tine le poţi rătăci, odată ajuns acasă. Iar dimineaţa, când vrei să pleci, nu ştii de unde să le iei. Organizează-ţi în cameră un mic colţ „media” în care să le pui peste noapte, eventual la încărcat. 

Reţetele, chitanţele, facturile. Mai ales acum, de când a început loteria chitanţelor, e bine să fii foarte ordonat. Într-o cutiuţă de pe etajera din bucătărie ai putea înfiinţa, de acum, locul în care să pui toate chitanţele, pe zile, în ordinea în care le-ai primit. Prescripţiile medicale ar trebui puse într-un dosar, fiecare în folia sa (pe afecţiuni: ex. analize anuale generale într-o folie, cele de la stomatologie în altă folie etc.). Facturile şi chitanţele care atestă că ţi-ai plătit ratele, impozitul, trebuie şi ele puse în acelaşi mod, în dosare. Denumeşte fiecare dosar şi pune-l în bibliotecă. Nu lăsa niciodată o chitanţă aruncată aiurea prin casă.

Telecomenzile de la televizor, aerul condiţionat, DVD player – toate trebuie depozitate în acelaşi loc. În magazine există suport cu buzunare special creat pentru telecomenzi, care se agaţă pe marginea canapelei. Mai poţi folosi un coşuleţ drăguţ care să stea pe măsuţa din living.

image
image
image
image
image
image
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net