Când vorbim despre camera copilului ne gândim la un spațiu aerisit, luminos, vesel și cât mai confortabil cu putință. Îmbinarea siguranței și a funcționalității cu elementele ce țin de ordine și de design poate fi o provocare pentru orice părinte. Cu alte cuvinte, să amenajezi camera celui mic înseamnă să fii atent la toate detaliile, astfel încât spațiul să îi ofere copilului libertate, ordine pentru a se juca, a explora, a învăța lucruri noi în siguranță și într-un cadru plăcut. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să transformi orice cameră într-un loc sigur pentru cei mici.


Alege pardoseala confortabilă

Pardoselile elastice sau cele textile pot fi folosite pentru amenajarea camerei copilului, mai ales atunci când alegi produse fabricate din fibre sintetice cu proprietăți antibacteriene și ușor de întreținut. În prezent există o gamă variată de covoare ale căror proprietăți îmbunătățite ușurează semnificativ întreținerea acestora. În plus, datorită faptului că siguranța copilului acasă este una dintre cele mai importante preocupări pentru părinți, covoarele oferă un nivel de confort sporit, iar copilul tău se poate juca fără probleme și fără să se rănească. De asemenea, un covor este absolut necesar în camera copilului, mai ales dacă se află în etapa în care învață să meargă. Colecțiile de covoare dedicate copiilor sunt în nenumărate modele care se potrivesc diverselor sensibilități și interese ale copiilor și pot fi ușor integrate în designul camerei.

Alege un mobilier adecvat 

Recomandat este să adaptezi mobilierul în funcție de vârsta celui mic. De exemplu, în cazul bebelușilor, pătuţul și salteaua trebuie să îndeplinească o serie de condiții de siguranță. Dacă patul este cu zăbrele, distanța dintre ele nu trebuie să depășească patru centimetri. În cazul modelelor pliabile, patul trebuie să aibă sistem de protecție împotriva închiderii accidentale. Salteaua trebuie să fie antialergenică și să permită pielii bebelușului să respire. Pe lângă pătuţ, mobila bebeluşului ar trebui să conțină și un dulap pentru hăinuțe, pături, prosoape, lenjerii de pat, produse de îngrijire și toate lucrurile pe care le folosește doar copilul tău. De asemenea, din camera celui mic nu vor lipsi cutiile pentru depozitarea jucăriilor. Alege să înlocuiești clasicele cutii pentru depozitare cu unele special create pentru copii. De regulă, acestea sunt gândite, astfel încât să te ajute să eficientizezi spațiul, dar și să îi aduci mai multă culoare și dinamism. Poți folosi cutii pentru depozitare cu roți, taburete cu spațiu pentru depozitare, cutii sau huse pe care le poți pune în spațiul de sub patul copilului. 

 

Pregătește un perete dedicat creativității

Părinții știu deja că una dintre plăcerile nevinovate ale celor mici este să deseneze pe pereții din cameră. De aceea, poți lăsa liberă dorința aceasta a copilului tău, aranjându-i un spațiu special dedicat pentru viitoarele lui opere de artă. Fie poți monta o tablă de scris cu design vesel și cât mai colorat, fie poți vopsi unul dintre pereții camerei cu vopsea specială cu efect de tablă de scris, pe care cel mic îşi poate manifesta talentele exact așa cum dorește el. 

Cum poți ilumina corect camera

Lumina, fie ea naturală sau artificială, joacă un rol important atunci când vrei să conturezi o atmosferă plăcută, vioaie și prietenoasă în camera celui mic. Pentru ferestre poți alege perdele transparente, într-o culoare deschisă, care să nu blocheze lumina naturală. De asemenea, recomandat este ca ferestrele să fie prevăzute cu storuri exterioare sau alte sisteme care îți permit să faci suficient de întuneric în cameră atunci când micuțul tău doarme. Pentru a completa lumina naturală, poți folosi lustre, veioze simple, aplice, LED-uri cu lumină caldă, spoturi încastrate în mobilă, un pendul, un lampadar amplasat într-un colț al camerei. 

 

Așadar, indiferent de spațiul de care dispui, vor exista întotdeauna soluții noi care să te ajute să creezi o atmosferă plăcută, caldă și primitoare de care cel mic să se poată bucura zi de zi.  

 

 
 
Loading...
Citeste tot despre: