Cum să amenajezi bucătăria în jurul electrocasnicelor

Ultima actualizare:

    Când te muți într-o casă nouă nu trebuie să renunți la electrocasnicele mari doar pentru că ai impresia că acestea nu s-ar potrivi în noul spațiu.Sursa foto: pexels.com
Când te muți într-o casă nouă nu trebuie să renunți la electrocasnicele mari doar pentru că ai impresia că acestea nu s-ar potrivi în noul spațiu.Sursa foto: pexels.com

Când te muți într-o casă nouă nu trebuie să renunți la electrocasnicele mari doar pentru că ai impresia că acestea nu s-ar potrivi în noul spațiu. O locuință nouă înseamnă mai multă libertate în ceea ce privește amenajarea, dar trebuie să știi că, odată ce ai mai multe lucruri la care ții, trebuie să te lași inspirat de acestea. Noul decor poate prinde formă în jurul electrocasnicelor mici și mari pe care le deții, fără să-ți fie teamă că acestea îți vor încurca planurile. Iată ce structuri poți folosi pentru noua ta bucătărie și cum să abordezi această provocare:

Optează pentru minimalism

Cele mai multe electrocasnice noi sunt potrivite pentru o abordare minimalistă a decorului și vor completa orice locuință modernă. Dacă simți că o mutare este momentul perfect să achiziționezi ceva nou, performant și potrivit nevoilor tale, alege o combina frigorifica care să corespundă unui stil de design interior minimalist sau contemporan. Avantajul acestor stiluri este că nu se demodează în timp și vei avea mereu o bucătărie demnă de invidiat.

Dacă ai la dispoziție suficient spațiu, poți opta pentru o bucătărie în plan U, care îți oferă mai multă libertate și suficient spațiu de depozitare în dulapuri și sertare plasate de-a lungul a trei pereți. O astfel de bucătărie este potrivită pentru familii mai mari, care gătesc adesea împreună sau care iau masa în fiecare zi în același spațiu.

Păstrează aspectul tradițional

În cazul în care electrocasnicele tale au un design tradițional sau retro, trebuie să oferi continuitate prin amenajarea noii tale bucătării. Nu renunța la aparatele esențiale pentru gătit și păstrat mâncarea doar pentru că îți dorești un stil diferit, ci încorporează în finisaje, decorațiuni și materiale cât mai mult din această atmosferă.

O bucătărie care urmează stilul tradițional poate beneficia de materiale naturale, precum lemnul masiv, de un blat generos și chiar de o insulă pentru extra spațiu de depozitare. Folosește electrocasnicele la puncte centrale. De exemplu, dacă ai un aragaz mare care are și funcție de cuptor, instalează-l în mijlocul mobilierului, cu suficient spațiu în jur pentru pregătirea alimentelor.

Alege mobilierul la comandă

Mobilierul făcut la comandă este cea mai bună opțiune în cazul unei bucătării amenajate în jurul electrocasnicelor mari. Ai posibilitatea să-ți alegi atât materialele, cât și dimensiunile potrivite în funcție de nevoile tale. Este important ca toate electrocasnicele mari să poată fi instalate perfect în noua bucătărie, așa că cei responsabili cu producerea mobilierului trebuie să ia măsurători fixe și să-ți ofere sfaturi cu privire la materialele și structura potrivite.

Materialul potrivit pentru mobila de bucătărie este MDF-ul, deoarece rezistă foarte bine în condiții de umiditate ridicată și are o durată mare de viață. Lemnul masiv este o opțiune mai costisitoare și trebuie întreținut după anumite reguli, pentru a-l proteja de zgârieturi și alte probleme. O variantă prietenoasă cu orice buget este palul melaminat, care este potrivit pentru un mobilier cu linii simple.

Bucătăria ta poate arăta ca-n reviste dacă faci câteva modificări și ajustări folosind ca reper electrocasnicele vechi sau noi și dacă alegi cel mai bun stil. Acesta trebuie să-ți reprezinte întreaga locuință, personalitatea, dar și să fie funcțional pentru întreaga familie.

image
image
image
image
image
image
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image png
magazin deschis unsplash jpg
1 cum ne poate imbolnavi caldura ce avem de facut in zilele caniculare jpg jpeg
paste catolic 2020 papa francisc vatican jpeg
deschidere drum expres oradea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net