Primii trei ani din viața unui copil sunt cruciali pentru procesul de învățare. În această perioadă, creierul se dezvoltă rapid și rezultatele se văd în toate aspectele vieții celui mic: fizic (copilul explorează lumea și începe să meargă), vorbirea (limbajul și formele de comunicare cu cei din jur), comportamentul (social și emoțional) și capacitatea cognitivă (gândirea, creativitatea, învățarea, abilitatea de a rezolva sarcini simple).


Mulți părinți se întreabă cum își pot ajuta copiii să fie cât mai creativi, pentru că imaginația stă la baza gândirii complexe și a aptitudinilor de mai târziu. În cele ce urmează, descoperi câteva dintre metodele prin care poți stimula creativitatea celui mic, încă de la câteva luni. 

Ajută-ți bebelușul să exploreze lumea

Încă de la primele luni, bebelușul tău încearcă să înțeleagă lumea care îl înconjoară, iar tu îl poți sprijini în aventura lui, în așa fel încât să-i încurajezi imaginația și să-i dai încredere în forțele proprii. Un moment important din viața lui este perioada când învață să meargă și ai nevoie de un ajutor de nădejde care să-i ofere micuțului atât posibilitatea de a-și dezvolta funcția motorie, cât și creativitatea. 

Din această perspectivă, poți opta pentru un model inedit de premergator cu balansoar sau cu centru de activități, cu jucărie muzicală sau multifuncțional. Premergatorul multifunctional, de pildă, poate fi dotat cu o bară de activități amplasată la picioare care să-i stimuleze mersul, prin vibrații și sunete haioase. Totodată, un astfel de premergător poate face parte din viața celui mic o perioadă mai lungă de timp, pentru că înălțimea poate fi ajustată pe trei poziții, odată ce copilul crește, iar tăvița cu jucărie muzicală colorată și antrenantă poate fi folosită pentru distracție chiar și după ce copilul a învățat să meargă singur. Prin urmare, bebelușul tău va explora lumea cu plăcere, în siguranță și într-un mod creativ.

Oferă-i copilului tău jucării cât mai variate

Una dintre cele mai eficiente metode de a încuraja inteligența copilului tău este să-l implici activ în activitățile zilnice, cum sunt jocul, cititul și vorbitul. În felul acesta nu doar că-l ajuți să aibă o gândire creativă, dar îl faci să se simtă mai puțin stresat în fața necunoscutului. Jucăriile copilului îndeplinesc un rol esențial. 

Indiferent că este vorba despre un bebeluș de numai câteva luni sau de un copil de 2-3 ani, jucăriile cât mai colorate, care scot sunete plăcute și care au forma unor obiecte din mediul în care cel mic crește, îl ajută să dezvolte aptitudini, obiceiuri, să reacționeze în anumite situații, să împartă și să se exprime. Când sunt mici, copiii imită ceea ce văd la tine, ca adult. De pildă, copilul te vede că vorbești la telefon, că folosești computerul, că asculți muzică, va vrea să facă și el la fel. Îi poți oferi, prin urmare, jucării care îndeplinesc aceleași funcții ca laptopul, smartphone-ul sau CD playerul tău și să-l lași pe el să le manevreze. Culorile, sunetele, reprezentările grafice sunt esențiale pentru cel mic, așa că oferă-i jucării și jocuri cât mai variate, amuzante și colorate. Ideea e nu doar să-i ocupi timpul cu ceva, ci și să aibă o activitate constructivă, care-l va ajuta pe viitor. 

Citește-i povești în fiecare zi

Studiile au demonstrat că cititul poveștilor în fiecare zi, chiar și înaintea vârstei de 6 luni, îi ajută pe cei mici să se pregătească mai bine pentru anii de școală. Astfel, ei capătă o abilitate mai bună de a se exprima, de a citi, de a comunica emoții și idei și de a-și dezvolta vocabularul. Atunci când îi citești ceva celui mic, de preferat dintr-o carte cu multe poze, îi arăți, de fapt, ce este și cum funcționează limbajul. Prin repetarea cuvintelor asociate cu imaginile, micuțul face conexiunea între ele și va ști să identifice cu ajutorul limbajului obiecte din jurul lui. 

De pildă, dacă folosești frecvent ilustrate cu animale sălbatice, copilul va ști ce este o zebră sau un leu, fără să-l fi dus vreodată la grădina zoologică. În același mod, el poate învăța o mulțime de lucruri despre știință, spațiul cosmic și nu numai. Odată ce crește, el își va crea propriile povești, cu personaje imaginare și va folosi toate informațiile acumulate încă de la o vârstă fragedă, pentru a fi original. 

Creează-i un spațiu sigur și oferă-i independență

Supravegherea permanentă a copilului și grija de a-i spune mereu că nu are voie să facă diverse lucruri sunt obiceiuri stresante atât pentru tine ca părinte, cât și pentru cel mic. O variantă mult mai eficientă este să-i creezi un spațiu sigur în care să se desfășoare așa cum dorește și să observi ce face de la distanță. 

De exemplu, nu îi spune tu cum să utilizeze o jucărie, ci lasă-l pe el să descopere ce face acel obiect, chiar dacă nu înțelege de la început cum să o folosească. Ajută-l numai dacă el îți cere asta în mod expres. Tot acest proces de a-i asigura grade din ce în ce mai mari de independență, pe măsură ce crește, este important pentru dezvoltarea inteligenței copilului, a voinței și a încrederii în propriile forțe. 

Gândirea creativă se formează încă din primele luni de viață și ai la îndemână mai multe metode, cum sunt și cele de mai sus, pentru a-l ajuta să exploreze lumea cu inteligență și încredere. Desigur, nu există o formulă general valabilă, dar reține că micuțul tău învață prin experimente și cu cât îl încurajezi mai mult să-şi folosească imaginația, cu atât va fi mai inventiv și va căpăta mai mare încredere în forțele proprii. 

 

 
 
Loading...