Greșeli de evitat atunci când vrei să îți iei propria ta locuință

Ultima actualizare:

Cumpărarea unei locuințe poate fi un proces foarte încărcat de emoții. Iar atunci când te lași pradă acestor emoții, este simplu să iei o decizie greșită, de care să îți dai seama abia când este prea târziu să mai schimbi ceva. Dacă ai în plan să îți iei propriul apartament, va trebui să ai în vedere mai mulți factori: de la zona în care îți dorești să stai, la suprafața de care ai avea nevoie și la bugetul de care dispui, pentru ca la final să te asiguri că decizia ta este una cât se poate de rațională. În plus, este bine să te asiguri că știi care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le poți face și să știi cum să le eviți:

Să nu îți acorzi suficient timp de căutare

Odată ce ai pus ochii pe un apartament sau pe o casă, poate fi destul de greu să te mai răzgândești, chiar dacă locuința nu este cea mai practică pentru tine sau dacă îți depășește cu mult bugetul. Căutarea locuinței durează, în general, mai puțin de o lună pentru 21% dintre proprietari, între 1 și 6 luni pentru 39% dintre aceștia, 7-12 de luni pentru 15%, 13-24 de luni pentru 11% și peste doi ani pentru 14% din cei care își caută o casă. De aceea, este important să nu te grăbești să iei primul apartament sau prima casă care ți-a plăcut, mai ales dacă nu corespunde bugetului tău sau dacă simți că nu îți va deservi nevoile. Atunci când mergi la vizionări, asigură-te că locuința se află într-un cartier care îți este pe plac, unde îți permiți să locuiești și că aceasta corespunde așteptărilor tale. Dacă mergi la vizionări inclusiv în cartierele scumpe, riști să ajungi să îți dorești o locuință pe care nu ți-o poți permite și să îți setezi niște așteptări prea mari pentru ceea ce vei găsi în bugetul de care dispui.

Nu îți calculezi costurile de la bun început

Puțini sunt cei care își permit să-și ia o locuință cu banii jos, așa că cel mai probabil va trebui să faci un împrumut pe termen lung pentru a-ți permite propria casă. Însă un pas esențial este acela de a-ți calcula ratele lunare pentru suma pe care intenționezi să o împrumuți și perioada pe care vei face un credit imobiliar. Nu uita că la rată se mai adaugă cheltuielile lunare cu facturile, asigurarea anuală obligatorie, cea facultativă, dacă optezi pentru ea, plata avansului, precum și cheltuielile notariale la achiziționarea locuinței. Pune pe foaie toate aceste costuri și împarte-le în funcție de data scadenței, astfel încât să ai garanția că vei putea acoperi aceste cheltuieli fără probleme.

Vizitezi locuința o singură dată

O singură vizionare nu este niciodată suficientă pentru a-ți face o părere cât mai obiectivă despre locuința respectivă și nici pentru a identifica la timp posibilele probleme. Stai de vorbă cu proprietarul și propune-i să aduci un instalator sau un electrician care să evalueze starea instalațiilor. Astfel, ai șanse mai mari să descoperi probleme care s-ar putea dovedi costisitoare odată ce te-ai mutat acolo. De asemenea, cere-i proprietarului să îți arate facturile la energie electrică și la întreținere pe ultimele trei luni, astfel încât să îți faci o idee despre costurile lunare pe care le va presupune locuința.

Nu uita să petreci un timp și prin cartier, prin împrejurimi, atât ziua, cât și seara. Analizează cât de sigur este locul, dacă există iluminat stradal, cât de circulată este zona, dacă este sau nu zgomotoasă, dacă există șantiere prin zonă, dacă ai în apropiere magazine sau mall-uri, grădinițe, școli etc. Odată ce vei locui acolo, aceste lucruri vor începe să conteze mai mult decât ai fi crezut inițial.

Nu negociezi prețul

Majoritatea locuințelor scoase la vânzare au prețuri negociabile și, în general, vei putea obține o reducere cu până la 10% a prețului afișat pe site-urile de imobiliare. Negocierea este un proces esențial, la care și proprietarul se așteaptă, așa că nu trebuie să te simți inconfortabil din cauza acestei discuții care îți poate reduce cheltuielile. Ține cont că poți negocia în funcție de starea în care se prezintă locuința, de prețurile zonei respective, precum și de rapiditatea cu care ești dispus să închei contractul.

Sursa foto: Lukas from Pexels

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
2019 07 07 7 dimitrie bolintineanu 1819 1872 54597 jpg
cel mai mic robot lume guinness png
image png
Château d'Armainvilliers jpg
judecatoare pascu jpg
iluzie optica jpg
lufăr webp
Podul lui Ștefan cel Mare FOTO Tele1 Bacău (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net