Oricât de nefericita ar fi o femeie in relație de cuplu, nu trebuie niciodată sa se folosească de copii pentru a se răzbuna pe partenerul de viața . Fiecare copil are nevoie de mama, cât si de tata pentru a creste armonios. Având atâta nevoie de ambii părinți , este bine ca mamele sa nu saboteze relația dintre tata si copil dezinformanu-l sau manipulandu-l pe cel din urma.


Opinia psihologului Daniela Dumitrescu

Daniela Dumitrescu, psiholog și psihoterapeut, ne spune în rândurile de mai jos de ce este important ca o mamă să nu umbrească relația dintre tată și copil, prin deversarea unor toxicități ce țin de raportul femeie-bărbat.

daniela_dumitrescu.png

Daniela Dumitrescu, psioholog şi psihoterapeut
Daniela Dumitrescu, psiholog şi psihoterapeut
foto: arhiva personală

"Mamele își iau adesea ca aliați copiii, care devin astfel scut și proiecție viitoare a tuturor celor neîmplinite de ele. Și cum majoritatea mamelor uită că sunt și femei, ajung că pună în relația parentală toate conflictele, nemulțumirile, frustrările din relația de cuplu. Nu vreau să insist asupra mecanismului prin care copilul absoarbe fără să vrea această suferință și preia sau i se dau tot felul de misiuni de „salvare”, ci vreau să pun un pic de lumină asupra unui alt aspect, și anume ce se întâmplă cu relația acelui copil cu tatăl său. 

Copilul se va alia cu mama care va „plânge” pe umărul lui micuț despre cât de mult o face să sufere tatăl și uneori chiar îi arată, îi demonstrează: „uite ce face taică-tu! Pierde vremea cu toți prietenii lui”, „iar taică-tu a uitat să ia pâine! M-am săturat! Nu mai pot!”. Copiii vor trăi în acel moment un conflict intra-personal – pe de o parte este tatăl meu și îl iubesc, pe de altă parte este cel care o face să sufere pe mama și pe care o iubesc la rându-i. Copiii vor fi sfâșâiați emoțional între cele 2 iubiri, între care nu există armonie, ci conflict. Cumva, acel copil se va simți vinovat indiferent de cum o dă: dacă își iubește mama și vrea să o salveze de suferința produsă de tata – se va simți vinovat față de tată, dacă îi ia apărarea tatălui, față de care are o formă de iubire, se va simți vinovat față de mamă pentru că îi va produce un plus de suferință. Acest conflict interior va zdruncina temelia lui emoțională, devenind sursa viitoarelor probleme emoționale, somatizări, dificultăți relaționale etc.  

Prima clarificare pe care vreau să o fac este faptul că nu tatăl o face pe mama să sufere, ci partenerul ei de cuplu, adică soțul, bărbatul ei. „Tatăl” este un rol care se joacă DOAR în relația cu un copil. Rolul patern este acela prin care un bărbat își asumă rolul de îngrijire al unui copil și nu se exersează decât în acest raport bărbat-copil. Prin urmare, nu are cum să înșele spre exemplu, pentru că fidelitatea ține de relația de cuplu, nu de relația parentală. Un bărbat poate să fie un partener de cuplu groaznic, dar un tată minunat. Așa că mama va umbri relația copilului cu tatăl său, prin deversarea unor toxicități ce țin de raportul femeie-bărbat.

Mama sabotează nu doar relația copilului cu tatăl său, dar și maturizarea emoțională sănătoasă a propriului copil – deși va declara victimizant că stă în relație „de dragul copilului” – da, numai că prețul real în plătește copilul!

Situația devine însă interesantă atunci când copilul crește și își re-descoperă tatăl, fiind acum capabil să asculte și „adevărul” lui, fiind suficient de mare pentru a pune lucrurile într-un raport mult mai echilibrat, în nuanțe ceva mai adaptate întregului, într-o lumină ceva mai blândă. Va înțelege poate că mama fie a cam exagerat, fie (și asta este și mai dur) că a fost co-autoarea tensiunilor din cuplu sau că poate chiar le-a provocat, întreținând astfel un mecanism distructiv pentru toată lumea. Este un proces de „recuperare a tatălui” cum îmi place mie să spun, de recâștigare a libertății de a-l iubi, fără să se mai simtă vinovat de asta. Este un moment de vindecare și echilibrare emoțională, care vine însă cu prețul dezvrăjirii materne. Mama își va pierde, din acel moment, strălucirea și va fi coborâtă de pe piedestalul atât de înalt și pretențios al sacrificiului. Îi sunt dejucate toate tertipurile și pică tot castelul de nisip al regatului său matern.

Uneori, recuperarea tatălui provoacă conflicte atât de puternice cu mama, încât, dacă ea nu va înțelege că trebuie „să facă loc” tatălui și nu-și va trăi umilința propriului demers, își va pierde copilul. Am văzut situații când, din păcate, pierderea a fost definitivă. Când copiii, obosiți să-și tot învinovățească tatăl și să-și întrețină o ură hrănită prin biberonul matern, au renunțat definitiv la relația cu mama, mutându-se cu tatăl.

Adolescența este vârsta primelor semne și senzitivitatea ei poate să fie un bun moment pentru echilibrarea jocului parental. 

Mamelor din lumea întreagă (vorba cântecului de tristă amintire) aveți grijă cu ce vă jucați! Nu vă transformați copiii în instrumente de tortură pentru partenerii voștri, căci veți simți zimții propriilor mecanisme. Sigur că situația se poate întâmpla și invers, adică tatăl să fie cel care sabotează relația cu mama, deși expriența mea profesională mi-a arătat o majoritate maternă și asta pentru că, în caz de separare, copiii rămân cu mamele. Situația devine cu adevărat dramatică atunci când ambii parteneri se înverșunează unul împotriva celuilalt și cred că este lesne înțeles de ce.

Dacă vă iubiți cu adevărat copiii, lăsați-le bucuria de a-și iubi celălalt părinte, indiferent cât de mult „v-a făcut” să suferiți! Suferința este a voastră și aveți demnitatea și maturitatea de a vi-o gestiona voi, nu copilul! Copiii au dreptul să-și iubească senini ambii părinți, cu toată imperfecțiunea lor, iar acest drept nu este doar unul moral, ci unul absolut necesar pentru propriul echilibru emoțional. 

Cât despre copiii care astăzi au devenit adulți – ei bine, recuperați-vă tatăl! Recuperați-vă bucata care vă lipsește și astfel veți deveni mai mult", ne-a explicat Daniela Dumitrescu, psiholog clinician, psihoterapeut CBT & Schema Therapy, specialist comunicare relațională și președinte-fondator al Institutului de Formare și Educare Relațională, precum și autoarea blogului Fericiți cei ce comunică.

 

 

 

 
 
Loading...