Obiceiuri distractive prin care economiseşti bani

Ultima actualizare:

    Puşculiţa e bucuria copiilor,  parcă te face şi pe tine să  economiseşti şi vă poate  salva în caz de urgenţe
Puşculiţa e bucuria copiilor, parcă te face şi pe tine să economiseşti şi vă poate salva în caz de urgenţe

Totul, în viaţă, ţine de obişnuinţă. Cum îţi faci cumpărăturile, cum îţi planifici vacanţele, cum foloseşti aparatura electronică din casă, toate acestea pot face diferenţa dintre a rămâne cu bani în buzunar la sfârşitul lunii sau a trăi din datorii.

Trebuie să fii puţin organizat şi chiar nu e greu. Ba chiar poate fi distractiv dacă împachetezi totul într-un joc de familie.

Ai uitat becul aprins? Primeşti o poruncă

Ai fi surprins câţi bani poţi economisi lunar la întreţinerea case doar dacă te obişnuieşti să stingi becul de fiecare dată când ieşi din cameră, să scoţi din priză electronicele, să nu laşi apa să curgă degeaba. Iuliana Tudor, prezentatoarea emisiunii „O dată-n viaţă” de la TVR 1, mărturiseşte că, la ea în familie, toată lumea respectă nişte reguli „sănătoase”, distrându-se, în acelaşi timp. „Noi ne penalizăm reciproc dacă unul uită să stingă o lumină de care nu are nevoie. Uiţi un bec aprins – primeşti o poruncă de la cel care a observat. Când uit eu, fiul meu, Tudor, mă pune să-i fac clătite. Aşa economisim energie şi funcţionează pentru că o facem în joacă. E valabil şi pentru aparatele electrice. După ce le folosim, ele trebuie scoase din priză. Şi, pentru că poţi să câştigi ceva, să vezi cum stai cu ochii pe prize. La final de lună, câştigul e clar şi unul financiar. Apoi, dacă ai becuri economice, consumul de energie scade vizibil. Sunt acţiuni simple de protecţie a mediului care, în plus, ne ţin departe de datorii”, povesteşte Iuliana într-un filmuleţ postat pe youtube.

Fă cumpărături în baza unei liste

Nu intra niciodată în magazin fără să ai un scop clar, o listă. Pentru că rişti să-ţi fure ochii alte produse de pe raft şi să te trezeşti acacă cu mai multe decât ai cu adevărat nevoie. Azi aşa, mâine aşa, şi cumpărăturile îţi dau serios peste cap bugetul. Iuliana Tudor mărturiseşte că, la ea în casă, fiecare îşi face lista lui de cumpărături. Apoi le adună la un loc şi concep una comună. „Noi punem totul pe hârtie, ne e mult mai uşor aşa când mergem la magazin. Ştim exact ce şi de unde să luăm. Aşa rezistăm altor tentaţii pentru că nu prea cumpărăm în afara listei. Fiecare îşi poate lua un singur lucru care nu a fost pe lista iniţială. Nu am fost mereu atât de organizaţi. Am făcut acest pas în momentul în care am realizat că luăm mult mai multe lucruri decât avem nevoie. Ne-am propus să nu mai aruncăm mâncare sau bani aiurea. Oricine poate fi cumpătat, e vorba doar de puţin antrenament”, mai spune prezentatoarea tv.  

Puşculiţa chiar ajută

Când ai ocazia să pui un ban de-o parte, nu o rata. Câteodată, în situaţii critice, banala puşculiţă te poate scoate din încurcătură. Dacă o laşi în grija copilului, o va păzi cu maximă seriozitate şi va avea grijă să o aprovizioneze mereu. Va fi mica lui bucurie. Apoi, un alt sfat pe care vi-l dă Iuliana Tudor e să vă planificaţi din timp vacanţele. „Aţi putea spune că se pierde din spontaneitate. Dar dimpotrivă. Dacă îţi planifici din timp totul, economiseşti bani şi, astfel, îţi vei permite în vacanţă să fii cât de spontan vrei. Noi am devenit mult mai calculaţi de când avem copil”, adaugă vedeta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
carol i ziua regelui jpeg
image
image
image
image
image
image
Medgidia jpeg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
image
actualitate.net
image
actualitate.net