A fost decapitată de tren în timp ce făcea sex pe șine

Ultima actualizare:

    Este doar unul dintr-o serie de accidente de acest fel care s-au petrecut în ultimele săptămâniFoto: Arhiva Click!
Este doar unul dintr-o serie de accidente de acest fel care s-au petrecut în ultimele săptămâniFoto: Arhiva Click!

O femeie a fos decapitată de tren în timp ce făcea sex pe șine, în Ulan-Ude, Siberia. Femeia se afla deasupra bărbatului, potrivit polițiștilor. Presa locală relatează că cei doi erau oameni ai străzii și că ar fi fost beți în momentul tragicului accident.

Femeia ar fi auzit trenul, însă a fost prea târziu, scrie metro.co.uk. Cuplul făcea sex lângă șinele de tren, în apropiere de stația Buryatia. Femeia, care se afla deasupra partenerului ei, a auzit trenul și a început să se ridice, iar acel moment i-a fost fatal. Potrivit autorităților, dacă ar fi rămas în poziția în care era și nu s-ar fi ridicat, ar fi scăpat cu viață. Indentitățile celor doi nu au fost dezvăluite.

Recent, au avut loc numeroase accidente pe șinele de tren. Picioarele unui bărbat au fost amputate, iar cadavrul lui a fost găsit patru zile mai târziu. 

Săptămâna aceasta, o femeie și cei doi copii ai ei au fost loviți de tren. Copiii aveau 1 și 2 ani, iar cel mai mic și-a pierdut viața, al doilea fiind în stare critică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Spovedanie foto Ziarul Lumina jpg
image
image
image
image
image
image
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
monezi jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net