Iată bebelușul care s-a născut de două ori! Cum a fost posibil

Ultima actualizare:

    Fetița a trecut prin momente de cumpănă înainte de a se nașteFoto: captură CNN
Fetița a trecut prin momente de cumpănă înainte de a se nașteFoto: captură CNN

Margaret Boemer a mers la un control de rutină, când sarcina îi ajunsese la 16 săptămâni. Se aștepta să primească vești bune de la medic, dar nu a fost așa, ci din contră. De îndată ce a început examinarea, femeia aflată la a treia sarcină a fost informată că există câteva probleme grave cu fătul.

Doctorul a descoperit că beblușul nenăscut avea o tumoră în zona coccisului, cel mai comun tip de tumoră ce se poate vedea la un făt. Chiar și așa, această afecțiune este destul de rară. Se întâmplă mai ales la fete și apare la una din 35.000 de nașteri.

Aceasta nu a fost prima veste proastă pentru mămică. Inițial era gravidă cu gemeni, dar a pierdut unul dintre copii în primul trimestru de sarcină. Medicul care s-a ocupat de monitorizarea lui Margaret Boemer a luat decizia să scoată fetița din pântecul mamei. “Unele tumori de acest fel pot fi tolerate de organism și bebelușul se poate naște și abia apoi să fie operat. Cu toate acestea, în jumătate dintre cazuri, pot apărea probleme legate de circulația sângelui, punând în pericol inima și bineînțeles și viața fătului”, a povestit doctorul, citat de CNN.

Toți cei implicați au mai așteptat pentru a vedea evoluția bolii, iar la 23 de săptămâni au hotărât să intervină și să opereze.  Tumora era aproape mai mare decât fetusul. Cinci ore de operație și copilul era afară din corpul mamei, fără protecția din interior și a lichidului amniotic. Au operat și au introdus copilul la loc în pântec, au cusut uterul și i-au mai dat o șansă la viață.

Mama și-a petrecut următoarele 12 săptămâni la pat, dar a reușit să ducă sarcina până la 36 de săptămâni, când medicii au adus-o pe LynLee pe lume, printr-o operație de cezariană. De data aceasta, definitiv.

La opt zile de la naștere, fetița numită după ambele bunici a trecut printr-o altă intervenție, pentru ca medicii să poată să scoată toate rămășițele tumorii. A mai petrecut câteva săptămâni în spital, dar a ajuns acasă sănătoasă, iar acum familia este completă.

image
image
image
image
image
image
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net