O tânără de 29 de ani s-a operat de 60.000 de euro ca să arate ca un filtru de Snapchat

Ultima actualizare:
Așa arăta Tessa înainte de operațiile estetice
Așa arăta Tessa înainte de operațiile estetice

Tessa Texas, din Suedia, a cheltuit 60.000 de euro ca să arate ca un filtru de Snapchat și a recunoscut că tot ce-și dorește este să scape de trăsăturile ei naturale. Tânăra de 29 de ani a avut o copilărie marcată de neîncrederea în sine și a crescut urându-și propriul corp.

Mai întâi, Tessa și-a dorit niște sâni mai mari, ca să scape de complexul din adolescență legat de dimensiunea bustului. În octombrie 2013, tânăra și-a făcut primul implant cu silicon, iar în prezent numai factura pentru operațiile la sâni se ridică la 13.500 de euro. Tessa e foarte mândră că a trecut de la cupa A, la sutien, la cupa FF.

Și-a mai făcut fund de braziliancă, și-a remodelat buzele, pomeții și conturul feței cu ajutorul filerelor, și-a făcut liposucție, scoțând din buzunar, pentru toate acestea, nici mai mult nici mai puțin de 60.000 de euro.

Așa arată Tessa după operațiile estetice
Așa arată Tessa după operațiile estetice

Noua Tessa nu mai seamănă deloc cu vechea Tessa, iar tânăra spune că viața ei s-a îmbunătățit semnificativ, iar încrederea în sine i-a crescut exponențial, chiar dacă din jur a primit mai degrabă reacții negative, cei mai mulți sfătuind-o să pună capăt operațiilor estetice.

Tessa și soțul ei, Patrick Abbot
Tessa și soțul ei, Patrick Abbot

Și-a cunoscut soțul pe Tinder

În iulie 2019, Tessa a primit un mesaj de la Patrick Abbot (49 de ani), care i-a văzut contul pe aplicația de dating Tinder și i-a propus să se întâlnească. Două luni mai târziu, Tessa și Patrick se căsătoreau, iar tânăra spune că n-a fost niciodată mai fericită. În acest moment, Tessa locuiește în Suedia, iar Patrick în California, SUA, dar cei doi speră să se mute împreună cât de curând.

Patrick a sprijinit-o pe Tessa ei în demersul ei, chiar dacă și-a făcut griji din pricina atâtor intervenții chirurgicale. La rândul ei, tânăra lucrează în acest moment ca model și le sfătuiește pe tinerele care vor să-și schimbe înfățișarea să se documenteze bine înainte de a trece la fapte.


    Tessa și soțul ei, Patrick Abbotfoto: Profimedia
Tessa și soțul ei, Patrick Abbotfoto: Profimedia

”Eu vin dintr-un oraș mic, am crescut într-o familie care s-a descurcat întotdeauna greu cu banii. Tatăl meu a avut probleme cu alcoolul, iar mama a muncit mereu din greu ca să întrețină familia. Îmi aduc aminte că în copilărie îmi era frică de viață. Am învățat de acasă să nu văd nimic bun la mine, legile lui Jante (un cod neoficial după care se conduc țările nordice, conform căruia este bine să fii umil și să nu faci notă discordantă în societate, n.r.) erau de bază la noi în familie, iar eu am avut de mică o stimă de sine foarte scăzută”, a explicat Tessa, conform The Mirror.

Tânăra a fost dintotdeauna nemulțumită de felul în care arăta. ”Am știut mereu că vreau să schimb felul în care arătam, dar aplecam urechea la ce spuneau ceilalți în loc să mă ascult pe mine. Mă simțeam foarte rău în pielea mea. Mă simțeam urâtă și eram timidă. Operațiile estetice m-au ajutat foarte mult. Viața e prea scurtă ca să trăiești cu sentimentul că nu arăți bine. Dacă voi avea vreodată o fetiță care ar vrea să facă ceva ca să se simtă mai încrezătoare, cu siguranță aș plăti pentru procedura respectivă. Scopul meu este să mă simt cât mai bine atât în interior, cât și în exterior, îmbrăcată sau nu”, a mai spus Tessa.

Citește și:

Cine e solista din imagine? Operațiile estetice au transformat-o șocant!

Au aceeași vârstă, dar arată atât de diferit! Vedete cu și fără operații estetice

Tessa: ”Eu sunt cea care plătește pentru toate aceste operații”

Ținta pe care Tessa și-a fixat-o singură – să arate ca un filtru de Snapchat – presupune și câteva intervenții la nivelul oaselor feței. ”Acest filtru de Snapchat este un reper bun pentru mine în ceea ce privește operațiile de remodelare facială. Este vorba despre niște operații mari și riscante. M-am decis deja asupra unui chirurg din Statele Unite. Motivul pentru care am ales să arăt ca un filtru este că acesta este, pur și simplu, mult mai frumos decât fața mea originală. Scopul meu este să scap de toate trăsăturile mele originale, mai puțin de ochi, deși probabil voi interveni și acolo, pentru că sunt un mare fan al operațiilor de shimbare a culorii ochilor.”

Tessa are în plan să-și scoată niște coaste, să-și scoată grăsimea de pe abdomen, să-și pună implanturi cu silicon în fese, să facă o liposucție totală, să-și pună implanturi de pomeți, să-și opereze linia decolteului, să-și opereze sprâncenele, pleoapele și să-și reconstruiască vaginul.

”Soțul meu crede că fiecare om e liber să facă ce vrea și, chiar dacă uneori își mai face griji în privința planurilor mele de a semăna cu un filtru Snapchat, mă susține și își dorește să-mi trăiesc viața fără rețineri. Eu sunt cea care plătește pentru toate aceste operații, așa a fost dintotdeauna”, a adăugat Tessa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
image
actualitate.net
image
actualitate.net