În ceea ce priveşte igiena orală, România stă jalnic. Statisticele europene ne situează pe primele locuri în ceea ce priveşte lipsa unei educaţii igienice orale şi suntem ţara unde unii dintre locuitori nu au văzut o pastă de dinţi în viaţa lor.


Aproximativ 20% din populaţia României nu s-a spălat niciodată măcar o dată pe dinţi, iar în ceea ce priveşte frecvenţa cu care conaţionalii noştri îşi schimbă periuţa de dinţi, suntem campioni. O dată la doi ani. De ce să ne luăm după nemţi, ei dau bani o dată la trei luni pe o periuţă nouă! Pe pastă de dinţi cheltuim cam jumătate din suma pe care o cheltuie cehii sau polonezii. Cei de la Vice au stat de vorbă cu medici dentişti ce-şi desfăşoara activitatea în România, oameni care se confruntă zi de zi cu cazuri ciudate și care sunt la curent cu toate metehnele românilor în privința igienei orale.

Suntem un popor care stă prost de tot la capitolul spălatului pe dinți, lucru confirmat de medicul dentist Ruxandra Cîlţea. Din ce-am observat, pacienții se spală pe dinți fie prea rar, fie prea des. Multă lume sare de periajul de seară, care este cel mai important, și se spală doar dimineața. De cealaltă parte, se află persoanele care se mândresc că-și perie dinții de cinci sau șase ori pe zi, fără să știe că lucrul ăsta nu le face deloc bine. Periajul prea des distruge gingiile și duce la retracție. Iar asta înseamnă un început de boală parodontală", a povestit aceasta.

Românii merg la dentist abia când crapă de durere

Cei mai mulți români apar în fața medicului abia în momentul în care „nu se mai poate". Adică atunci când calmantele nu-și mai fac efectul și durerile sunt insuportabile, cariile devin vizibile sau un dinte bolnav cedează de tot. Bogdan Rizea știe și de ce românii nu prea vin la dentist: „Cei mai mulți invocă o mulțime de motive. Cel mai des întâlnit e frica de dentist, apoi vin motivele financiare, iar în ultimul rând e lipsa timpului. Foarte mulți vin abia când nu se mai poate așa și, de cele mai multe ori, planurile de tratament sunt complexe, foarte scumpe. Și atunci încep compromisurile. Lumea caută rezolvări mai ieftine și cât mai puțin traumatizante, care nu sunt chiar ideale din punct de vedere medical".

Citeşte integral poveştile medicilor stomatologi români pe Vice.com.ro

 

 

Loading...