O cântăreață a fost asaltată sexual de unul dintre dansatorii coregrafiei în timp ce aceasta își interpreta piesa pe scena unui concurs de talente. L-a tot respins, la început discret, apoi evident, dar nu știa că totul era o farsă.


Emma Marrone (32 de ani) a fost vizibil foarte deranjată de gesturile indecente ale dansatorului care o tot atingea ferm pe posterior, apoi pe sâni și chiar pe zonele intime, în timp ce ea încerca să cânte, precizează Daily Star.

„Nu vreau să fiu o mironosiță, dar când mă atinge atât de mult, nu mai pot să cânt”, a mărturisit cântăreața, încercând să nu pară nepoliticoasă. Dansatorul nu s-a lăsat, a fost insistent și și-a interpretat rolul până la capăt, pentru a o scoate pe Emma din minți.

În cele din urmă, cântăreața s-a enervat și era să iasă cu bătaie.

 
 
Loading...