705 lei va fi salariul minim al bugetarilor în 2010

Ultima actualizare:

Deşi 2010 va fi un an al reducerilor de personal şi al îngheţării salariilor, există, însă, şi o excepţie: bugetarii cu cel mai mic venit vor avea parte de o creştere a salariilor. Este vorba despre cei care au cel mai mic salariul din sistem.

Prin legea unică de salarizare care va intra în vigoare de la 1 ianuarie, cel mai mic salariu de la stat, respectiv coeficientul unu din grila unică, va creşte la 705 lei. Aceeaşi lege stabileşte, ca treptat acesta să ajungă în 2015 la 1.100 lei.

În mediul privat, însă veştile nu sunt prea bune. Salariul minim va rămâne la valoarea celui din 2009, adică 600 de lei. Ce-i drept sindicatele şi patronatele au avut o serie de discuţii, dar fără succes pentru angajaţi. Au fost propuse mai multe valori, în cadrul negocierilor: 650 de lei, 720 de lei sau 705 lei, valoare care ar fi dus la egalizarea cu cel mai mic salariu de la stat şi astfel ar fi fost un singur salariu minim.

Negocierile au fost întrerupte, din cauza demiterii guvernului Boc în luna noiembrie. Aşa se face că prin legea bugetului pe 2010, salariul minim pe economie rămâne tot 600 de lei. Explicaţia: un an greu, în care se vor aplica măsurile restrictive ale Executivului. Decizia vine în sprijinul patronatelor, care se plâng de lipsa banilor.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net