80.000 de bugetari vor deveni şomeri în 2010

Ultima actualizare:

Potrivit Agerpres, ministrul Muncii a precizat, la un post privat de televiziune, că în paralel cu aceste reduceri vor fi sectoare din sistemul bugetar unde vor exista creşteri de personal, deoarece există un deficit de forţă de muncă.

"Vor fi reduceri în sistemul bugetar. Bugetul care se află acum în Parlament urmează să reducă anumite cheltuieli cu personalul. Din aceste motive, unele zone vor avea reducere de personal. Nu toate. Unele vor avea chiar creşteri, pentru că există goluri de personal bugetar în anumite situaţii. Numărul este greu de presupus", a spus Şeitan.

Ministrul Municii a subliniat că aceste reduceri vor fi făcute gradual, iar oamenii vor intra în circuite de recalificare, care să le permită reangajarea, "pe măsură ce creşterea economică preconizată după primul trimestru începe să se revadă".

Anul 2009 se încheie cu o rată a şomajului de 7,8%, însă până la sfârşitul lui 2010 aceasta ar trebui, conform estimărilor ministerului de resort, să ajungă la 7,3%.

"Rata şomajului, care acum este de 7,8 la sută - aşa închidem anul acesta, cu o creştere substanţială faţă de anul trecut -, urmează să scadă până la sfârşitul anului viitor de aşa natură, astfel încât să ajungem în jur 7,3 la sută. Nu este o scădere masivă, dar este o oarecare scădere, ceea ce arată că o anumită creştere economică şi o anumită stabilitate vor avea loc anul viitor", a explicat Mihai Şeitan.

Pe de altă parte, ministrul Muncii a ţinut să precizeze că salariile bugetarilor nu vor scădea, în 2010. Potrivit lui Şeitab, Legea salarizării unice este o prioritate pentru anul care vine, iar prin aplicarea acesteia nici un salariu nu scade. Toate salariile din sectorul bugetar care sunt sub 705 lei vor creşte la această valoare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
man 979980 1280 jpg
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net