Ando îl ţine pe Zicu la Dinamo

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Dacă nu vor apuca să lucreze din nou împreună în „Ştefan cel Mare", „Fălcosul" şi Zicu s-ar putea reîntâlni în Ucraina, de unde ambii au primit propuneri de contracte.

Nu este încă tehnicianul lui Dinamo, dar Ioan Andone se comportă de parcă acest lucru ar fi o chestiune de zile.

Ceea ce este adevărat. Zilele acestea urmează o serie de şedinţe decisive pentru banca din „Groapă" între „Fălcosul" şi acţionarii roş-albilor. Oricum, negocierile sunt la sânge.

Antrenorul de 49 de ani îşi doreşte să lucreze la Dinamo cu cât mai mulţi dintre elevii pe care i-a avut şi în precedentul mandat în treningul „câinilor", încheiat în decembrie 2005.

L-a pierdut deja pe Tamaş, plecat la WBA, şi trage acum să-l păstreze şi pe Zicu. „Ianis nu este fotbalist de dat, trebuie să-l ţinem, cu mine ar putea redeveni ce-a fost odată", le-a spus Andone lui Borcea şi Neţoiu, la întrevederea de la Miami.

Dorinţa tehnicianului nici nu este greu de îndeplinit. Cluburile străine nu se bat pe semnătura lui Zicu, având în vedere că mijlocaşul de 26 de ani a jucat destul de puţin, plus că Ianis a şi acceptat înjumătăţirea salariului şi şi-a retras şi memoriul prin care cerea să devină liber de contract, motivând restanţe financiare.

Chiar dacă nu vor avea şansa să lucreze din nou împreună la Dinamo, nu e nicio problemă. Andone şi Zicu s-ar putea regăsi în acelaşi campionat, şi, poate, şi la aceeaşi echipă în Ucraina.

Atât antrenorul care a luat un titlu cu Dinamo, cât şi machidonul roş-albilor au primit oferte din întrecerea în care activează Mircea Lucescu, Raţ (ambii Şahtior) şi Ghioane (Dinamo Kiev). „Fălcosul" are două variante de acolo, iar Zicu se pare că e dorit de Zoria Lugansk.

A semnat deja «Fălcosul» un precontract?

Deşi negocierile dintre acţionarii „câinilor" şi Andone continuă, surse din „Ştefan cel Mare" pretind că antrenorul de 49 de ani a fost deja „blocat" de roş-albi.

Cum? Prin semnarea unui precontract, care poate fi rupt dacă şefii nu se angajează să respecte condiţiile impuse de tehnician.

Ando şi Răzvan,  preferaţii lui Ianis

Reciproca este valabilă în cazul dragostei pe care i-o poartă Ando lui Ianis. Machidonul de 26 de ani a fost unul dintre copiii „Fălcosului" la precedenta aventură a antrenorului pe banca lui Dinamo.

Zicu s-a remarcat şi în Cupa UEFA în acele vremuri şi chiar a prins un contract la Inter Milano. Pentru asta, Ianis nu l-a uitat pe Ando.

simeon stalpnicul png

Celălalat tehnician favorit al dinamovistului este selecţionerul Răzvan Lucescu, cu care a lucrat foarte bine la Rapid în sezonul 2006-2007.

image
image
image
image
image
image
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net