Un autoturism Espero în care se aflau patru  persoane a fost lovit  de trenul personal Botoşani-Iaşi. Doi dintre pasagerii din autoturism au fost decapitaţi de fiarele contorsionate ale maşinii izbite de tren.


UPDATE: Ora 13.00 «Din informaţiile pe care le am de la reprezentantul nostru trimis la faţa locului vinovat este şoferul. Acesta nu s-a asigurat. În prezent sunt echipaje SMURD şi de Descarcerare acolo.

În tren eram în jur de 30-35 de călători. Şi acum ca şi la accidentul de la Scânteia (n.n.Iaşi) ne-am confruntat cu neatenţia şoferilor, nu a fost vina noastră», spune George Opaiţ, directorul Regiotrans pe secţiunea Leţcani-Dorohoi, informează adevarul.ro

UPDATE Ora 12.30 Martorii care se află la faţa locului vorbesc de un teribil carnagiu. Imaginile sunt de coşmar şi greu de descris. Doi dintre pasagerii din autoturism au fost decapitaţi de fiarele contorsionate ale maşinii izbite de tren.

Autoturismul Espero era condus de către Eugen Darie, de 57 de ani. În momentul impactului şoferul a fost proiectat prin parbriz din maşină la circa o sută de metri. Cadavrul lui a fost găsit pe calea ferată şi de aceea la început s-a ştiut doar de treri persoane decedate.

Citeşte şi:


Trenul Iaşi-Dorohoi, implicat într-o tragedie feroviară la Măşcăteni. Patru persoane au murit (UPDATE)


Iaşi: VIDEO (Update) 13 morţi şi 3 răniţi la Scânteia, într-un microbuz pirat lovit de tren

Poliţia a identificat doar trei persoane din cele patru care au decedat. «Nu am reuşit să identificăm a patra persoană decedată. Şoferul se ocupa cu pirateria auto în zonă şi lua oameni la ocazie.

Toţi cei care erau în maşină sunt din Truşeşti sau Albeşti şi erau urcaţi la ocazie. La trecerea de cale ferată, şoferul a văzut se pare trenul dar nu a oprit gândindu-se că are timp să treacă. Din nefericire maşina a fost lovită în plin şi cărată vreo 500 de metri pe calea ferată» a spus Dumitru Zmău, şeful Poliţiei Rutiere Botoşani.

Victimele identificate sunt:  Eugen Darie (57 ani), Neculae Puiu (43 ani), Cristina Gianina Andrei (38 ani)

Printre călătorii din tren nu se află nicio victimă. Traficul feroviar va fi  blocat timp de căteva ore, până la finalizarea cercetărilor la faţa locului.  

UPDATE Ora 12.00 Astăzi, puţin înainte de ora 11.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre faptul că la o trecere de nivel peste calea ferată Dorohoi - Iaşi, pe raza localităţii Măşcăteni, comuna Albeşti, a avut loc o coliziune între un tren şi un autoturism, marca Daewoo Espero.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje de intervenţie, un echipaj SMURD şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Din primele informaţii este vorba de patru persoane, posibil decedate. Trei victime erau încarcerate în autoturism, iar una pe calea ferată.

Până în acest moment au fost descarcerate două din cele trei victime, este vorba de o femeie de 38 de ani şi un bărbat de 43 de ani. În urma impactului maşina a fost deplasată pe o distanţă de peste 500 de metri.

UPDATE Ora 11.30

Cumplitul accident a avut loc la o trecere peste calea ferată din localitatea Măşcăteni, comuna Albeşti. Un autoturism a fost lovit de trenul personal Botoşani-Iaşi , iar în urma impactului trei persoane au decedat pe loc. Alţi doi pasageri au rămas încarceraţi în atutoturismul avariat. La faţa locului sunt plecate mai multe echipe de descarcerare şi SMURD.

Loading...