Accident în București. A intrat cu bolidul de lux în Arcul de Triumf

Ultima actualizare:

    Șoferul a ajuns cu bolidul în mobilierul stradal de la Arcul de Triumf
Șoferul a ajuns cu bolidul în mobilierul stradal de la Arcul de Triumf

Un accident mai puțin obișnuit a avut loc o ieri seară, 9 decembrie, în Capitală. Un șofer a intrat cu bolidul de lux în Arcul de Triumf. Din fericire, a reușit să oprească mașina înainte să intre în zidurile monumentului, însă, a distrus o parte din mobilierul urban aflat jurul lui.

Aseară, în jurul orei 21.00, un șofer aflat la volanul unui bolid de lux, Mercedes-Benz GT 63 AMG, a avut parte de un accident mai puțin obișnuit. A pierdut controlul volanului și a intrat în Arcul de Triumf.

A fost la un pas să se izbească de zidurile monumentului. Norocul a făcut ca acesta să se oprească în stăplișorii din beton aflați în jurul obiectivului de patrimoniu.

”Polițiștii care se aflau în zonă s-au autosesizat și au consemnat incidentul. Urmează ca cei de la Primăria Capitalei să vină și să constate paguba. Este vorba despre distrugerea unui părți din mobilierul urban. RCA-ul șoferului va plăti despăgubirea”, ne-au explicat surse din cadrul Brigăzii Rutiere.

În dreapta șoferului se afla o tânără, care a coborât speriată din mașină.

Miercuri seară a fost polei în Capitală 

Meteorologii au transmis ieri o informare către Primăria Capitalei prin care anunța că vor fi precipitaţii mixte şi posibilitatea formării poleiului. Autoritățile au anunțat că au acționat pentru combatere poleiului în toate sectoarele Bucureştiului, cu 262 utilaje multifuncţionale, care au împrăştiat materiale antiderapante.

”Se va acţiona cu prioritate în rampe, pante şi poduri, pe arterele principale cu trafic STB şi obiective sociale, pe arterele de legătură între arterele principale şi cele secundare, precum şi zonele unde se constată că există posibilitatea de formare a poleiului, astfel încât circulaţia rutieră să se desfăşoare în condiţii optime. De asemenea, pe timpul nopţii vor acţiona şi 355 operatori curăţenie căi publice care vor împrăştia materiale antiderapante pe refugii, în staţii şi pe trotuare”, au transmis ieri cei de la PMB.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net