Când se deschide metroul din Drumul Taberei. Ministrul Cuc a făcut anunțul

Ultima actualizare:

    Metroul din Drumul Taberei va fi dat în folosință în câteva luniFoto: Dorin Constanda
Metroul din Drumul Taberei va fi dat în folosință în câteva luniFoto: Dorin Constanda

Metroul din Drumul Taberei este unul dintre lucrurile cele mai dorite de bucureșteni. Fluidizarea traficului și accesul locuitorilor unuia dintre cele mai mari cartiere ale Capitalei la zonele din centru sau din nord sunt cele mai mari beneficii de care cetățenii care trăiesc în București așteaptă să se bucure. Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a spus că proiectul întârziat deja foarte mult va fi dat în folosință la sfârșitul anului.

Au trecut deja patru ani de când bucureștenii ar fi trebuit să poată circula pe Magistrala 5 de metrou, dar ministrul Cuc dă asigurări că la sfârșitul lui 2019, linia va putea fi folosită.

"Mi-am asumat şi eu şi directorul (Metrorex n.r.) că îl vom da în trafic la sfârşitul anului. Este un proiect care şi aşa este întârziat foarte mult, dar 97% din punct de vedere al stadiului fizic este finalizat. Ce mai era de finalizat când m-am întors în minister la sfârşitul lunii februarie? Sistemul de automatizare, adică acel sistem care generează comunicarea între staţii pentru mersul garniturilor de metrou. A fost o contestaţie, am reuşit să deblocăm amiabil acest lucru până la urmă. Am semnat contractul cu firma care face automatizarea, care şi-a luat angajamentul că până la sfârşitul anului e gata automatizarea. Aceasta fiind gata, trenul poate fi pus pe şine. Oricum vom începe probele dinainte, veţi fi informaţi şi dumneavoastră, dar proiectul va fi finalizat, vorbesc de Magistrala 5 Drumul Taberei, la sfârşitul acestui an, decembrie 2019", a precizat Cuc, potrivit Agerpres.

Cum arătau stațiile Favorit și Drumul Taberei în martie 2018

În martie 2018, reporterii Click! au intrat în subteran și au văzut în ce stadiu se aflau lucrările la metroul din cartierul Drumul Taberei. La acel moment, stația Parc Drumul Taberei era finalizată la 94% din punct de vedere al structurii și 50% ca finisaje. La stația Favorit lucrările erau gata, inclusiv investițiile tehnice.

”Toate stațiile vor avea finisaje în funcție de zonă. Spre exemplu, la Parc Drumul Taberei vor exista imagini cu biciclete, copii la joacă, la Academia Militară motivele vor reprezenta un antrenament al soldaților, la Eroilor, niște monumente ale eroilor stilizate”, a explicat, arhitectul Mădălina Trică.

image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net