Nu e de stat în casă, în acest weekend. Sunt atât de multe evenimente atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici, încât trebuie să-ţi găseşti ceva pe gustul tău. Târg de pâine în Parcul Naţional, târg de miere pe Platforma Apicolă Băneasa, Zilele Bucureştiului cu spectacole pe străzi, bătaie cu flori, concerte în aer liber sau în cluburi, teatrele îşi deschid stagiunile de toamnă, cinematografele abundă de filme bune, ce mai, o nebunie!


Azi încep Zilele Bucureştiului

În perioada 9-21 septembrie, Primăria Capitalei organizează Zilele Bucureştiului, iar concertele şi evenimentele programate în aceste zile vor da culoare străzilor Capitalei.

zilele bucurestiului.jpg

Străzile vor fi pline de culoare în acest weekend
Străzile vor fi pline de culoare în acest weekend

Azi şi mâine, între orele 18.00 – 23.00, în Piaţa George Enescu are loc festivalul Folk You! Mâine, de la ora 10.00, Hanul Gabroveni îşi deschide porţile pentru vizitatori, în Parcul Cişmigiu au loc, până la ora 13.30, ateliere interactive, în Piaţa Universităţii, la statiu, toată ziua va fi o Instalaţie de Artă Contemporană. Tot mâine, între orele 15.00 şi 20.00, în Parcul Cişmigiu are loc parada costumelor de epocă, iar între 16.00 şi 17.00 va fi un spectacol de magie. Clasica bătaie cu flori va fi mâine între 18.00 şi 18.30, în Parcul Cişmigiu. Duminică, atelierele, concertele şi paradele au loc în aceleaşi locuri.

Stela şi Arşinel deschid stagiunea la Teatrul „Constantin Tănase”

Cea mai nouă Premieră a Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” deschide Stagiunea 2014 – 2015 duminică, 21 septembrie, ora 19.00, cu spectacolul ”VIVA REVISTA!” care îi va reuni reuni pe scena Sălii Savoy pe actorii Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Vasile Muraru, Cristina Stamate, Alexandru Lulescu, Adriana Trandafir, Valentina Fătu, Ana Maria Donosa, Liliana Mocanu, Cristian Simion şi Nae Alexandru. Biletele costă 20, 25 sau 30 de lei şi se pot achiziţiona de la casa de bilete a teatrului.

Copiii pot învăţa, prin joc, să traverseze corect strada

verde_la_educatie_pentru_circulatie_editia_2013.jpg

verde la educatie, lidl
Poliţiştii îi vor învăţa pe copii să circule corect

Pentru al doilea an consecutiv, Lidl organizează cea mai amplă campanie de educație rutieră, sprijinită de Poliția Rutieră Română - „Verde la educaţie pentru circulaţie”. Pe 20 septembrie, de la ora 10:00, toți copiii cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani sunt invitați să participe la o lecție interactivă de circulație rutieră, care se desfășoară simultan în toate parcările magazinelor Lidl din țară. Cursul are o parte teoretică, în cadrul căreia copiii vor învăța toate detaliile legate de semnele de circulație și cele mai importante reguli de care trebuie să țină cont atunci când doresc să traverseze. Ulterior, cei mici vor fi introduși într-un orășel miniatural, pentru a pune în aplicare toate cunoștințele acumulate. Toți copiii prezenți vor fi premiați.

“America, venim!”, de azi în cinematografe

america_venim.jpg

Filmul "America Venim!"
Filmul "America Venim!"

Dacă seara se strică vremea şi vrei să te refugiezi undeva, poţi merge la un film. Comedia “America, venim!” e de azi în cinematografele din toată ţara. Filmul pune accentul pe întâmplările pline de umor şi neprevăzut prin care trece trupa unui teatru de provincie, ai cărei actori se află pentru prima dată la New York. Exuberanţa şi lipsa lor totală de experienţă, precum și lipsa noțiunilor de limbă engleză îi fac să parcurgă o serie de întâmplări şi aventuri comice, multe dintre ele inspirate din realitate. Comedia este savuroasă, plină de situaţii amuzante şi inedite, și este completată perfect de actorii din distribuție, nume mari și reprezentative pentru filmul românesc.

Concerte live, în club

În seara aceasta, clubul Tribute redeschide un nou sezon de evenimente, axându-se pe concerte live, cu câte un band în fiecare seară de weekend. Astfel, în această seară, de la ora 22.00, cântă FreeStay, iar mâine seară, de la aceeaşi oră, urcă pe scenă Publika. Preţul unui bilet este de 20 de lei.

Poţi să-ţi măsori gratuit tensiunea, în mall

În perioada 20 – 21 septembrie, toți bucureștenii sunt așteptați în AFI Palace Cotroceni pentru a-și testa gratuit tensiunea arterială și pentru a primi informații avizate cu privire la metodele de tratament și de prevenție a acestei afecțiuni. Acțiunea va avea loc în fața hypermarketului Auchan, în intervalul 10:00 – 18:00. Consultațiile gratuite încheie ediția din acest an a Campaniei Naționale „Viteza ucide... nu numai în trafic. Controlează-ți tensiunea arterială!”, susținută de către Societatea Română de Hipertensiune, pentru al treilea an consecutiv.

 
 
Loading...