Ce rușine! Un șofer RATB își bate joc de călători, după ce aceștia au căzut în autobuz

Ultima actualizare:

    Foto: Oana Neacșu
Foto: Oana Neacșu

Aproape că nu există zi în care bucureștenii care circulă cu transportul în comun să nu întâmpine neplăceri. De data aceasta, câțiva călători ai liniei 112, care se îndreptau marți dinspre Băneasa către Pipera, au trăit momente cumplite, după ce șoferul i-a „tăvălit” efectiv prin autobuz. Apoi, în loc să-și ceară scuze, și-a bătut joc de ei.

Ora 9.50. Autobuzul liniei 112, cu numărul de înmatriculare B 61 PEF, pleacă din stația Piața Băneasa și se îndreaptă spre Pipera. Călători pe scaune, călători în picioare, ținându-se de bare. Autobuzul, pe jumătate plin. La un moment dat, după ce a trecut de intersecția Bulevardul Aerogării cu Bulevardul Ficusului, o frână bruscă și agresivă îi trântește pe jos pe călătorii care se țineau de bare, iar pe cei care erau așezați aproape că-i dă cu capul de scaunele din față. Răvășiți, buimaci și loviți, oamenii se ridică cu greu, își adună lucrurile de pe jos și încearcă să-și revină. Se uită în jur ca să vadă ce l-a determinat pe șofer să pună acea frână care i-a aruncat pe jos, dar nu-și dau seama.

Autobuzul oprește în stație, iar câțiva călători dintre cei agresați au început să ceară explicații unui domn care se afla lângă șofer, în cabina acestuia. Acesta le răspunde oamenilor, dar nimeni nu înțelegea ce spune, din cauza geamului despărțitor.

„De ce nu conduceți cu grijă? Vă bateți joc de noi? Era să-mi rupeți mâna! Am căzut mai mulți! Nu se poate să conduceți așa!”, au spus călătorii. În acel moment, domnul de lângă șofer a părăsit cabina și a intrat în autobuz, cu chef de ceartă și pus pe batjocură. „Ce-ați pățit? Nimic! Șoferul e începător. Mare lucru! Vă chem Salvarea dacă ați fost răniți!”, spunea, batjocoritor, individul care îl însoțea pe conducătorul auto. „În loc să vă cereți scuze, ne luați la mișto!”, au replicat pasagerii, care, deși fuseseră răniți în urma frânei nebune, tot ei erau certați că își permit să le ceară socoteală angajaților RATB. Mai mult, cei doi indivizi au rămas în stație, cu ușile deschise minute bune, în spatele autobuzului formându-se coadă de mașini. „Acum, de ce nu plecăm din stație?”, au întrebat oamenii. „Așteptăm Salvarea! Nu ați zis că ați fost răniți?”, le-a răspuns însoțitorul șoferului, cu aceeași zeflemea.

Între timp, în spatele autobuzului care aștepta Salvarea, pe care bineînțeles că nimeni n-o chemase, a oprit în stație un alt autobuz, moment în care mai mult de jumătate dintre călători au coborât și s-au urcat în mașina din spate. Abia după ce a plecat din stație cel de-al doilea autobuz, s-a urnit și primul, văzând, probabil, că Ambulanța nu sosește. Și, uite așa, plătitorii de bilete și abonamente RATB au fost din nou umiliți de angajații acestei instuții, ai cărei șefi ar trebui să-și selecteze mai atent personalul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
baza mihail kogalniceanu 02 foto Facebook Baza 57 Aeriana Mihail Kogalniceanu jpg
image
image
image
image
image
image
Prințul William în noiembrie 2023  foto   GettyImages jpg
eruptie vulcan jpg
bataie bici campanie sibiu jpg
image png
scoala fara elevi jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
Mount erebus hg jpg
p 22 Barcelona WC jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net