Cristian Tudor Popescu a fost invitat în principalul jurnal de știri de la PRO TV, prezentat de Andreea Esca, unde a comentat rezultatele alegerilor locale 2020, în special pe cele din București. Nu a uitat de înfrângerea Gabrielei Firea și de victoria surprinzătoare a lui Cristian Popescu Piedone.


„Nu mai suportam, nu mă mai puteam gândi la 4 ani în care să comentez zicerile doamnei Firea, exprimările sale deosebit de delicate, că așa a spus dânsa, că a fost victima unor insulte, unor atacuri josnice din partea adversarului politic. Ori dimpotrivă, eu am văzut că dna Firea s-a asociat cu o făptură, pe care nu pot să o numesc altfel decât o vânzătoare de hârtie igienică second hand, și prin intermediul acelei făpturi a vărsat asupra adresarului său, Nicușor Dan, butoaie de zoaie, de lături. Nu mai suportam atâta mahala adusă în centrul Capitalei. Firea a pierdut pentru că face parte din cei vechi. Este împreună cu acel bal al vampirilor, cu Mitică Dragomir, Petre Roman, Anghel Iordănescu, din neoceaușism. Are exact aceste năravuri. A nutrit convingerea cu care s-a hrănit Nicolae Ceaușescu până în ultimul moment - că poți să le spui oamenilor că ceea ce văd nu e adevărat”, a declarat gazetarul, invitat luni, 28 septembrie, în platoul Știrilor PRO TV.

gabriela-firea-nicusor-dan.jpg

gabriela firea si nicusor dan alegeri locale 2020 bucuresti
Gabriela Firea și Nicușor Dan
foto: Facebook / Inquam

CTP despre Cristian Popescu Piedone: "Cum a fost posibil să fie votat și să câștige sectorul?"

cristian-popescu-piedone.jpg

cristian popescu piedone
Fost primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone a câștigat în 2020 un mandat la sectorul 5
foto: Facebook

"Nu vreți să știți părerea mea despre acest individ și nu cred că asta e important. Important e altceva: cum a fost posibil să fie votat și să câștige sectorul. S-a întâmplat asta pentru că acest Piedone și-a ales cu precizie ținta, acest sector 5, sectorul cel mai sărac și cel mai puțin educat al Capitalei. Acolo bântuie sărăcia, ignoranța, întunericul. Și când duci o astfel de viață, ești mai puțin sensibil la tragediile altora. Empatia îți scade. E un adevăr. Oamenii săraci, ignoranți și neștiutori sunt interesați exclusiv de ce se întâmplă cu ei, dacă au astăzi o slujbă, dacă au ce pune pe masă, dacă au o casă. Pe asta a mizat acest Piedone și a mai mizat pe ceva, atunci când a folosit verbul „a frige”, care ne poate face, pe dumneavoastră și pe mine, să căscăm ochii la așa ceva, să pui verbul „a frige” într-o zi de campanie, el fiind, așa cum a și recunoscut atunci, vinovat clar și major de ce s-a întâmplat la Colectiv. A mizat pe acei oameni care, cu siguranță, nu sunt puțini în Sectorul 5, care cred că a fost vorba de niște sataniști acolo, la Colectiv, care sunt convinși că focul a fost pus acolo de către Iohannis și de către Bruxelles, ca să cadă guvernul PSD-Ponta. Ce am spus eu acum a fost susținut de televiziunile PSD intens, de așa-zișii analiști ai partidului, teoria cu focul pus. A știut cui să se adreseze”, a comentat CTP pe marginea alegerii lui Piedone la sectorul 5.

 
 
Loading...