E vară, e «interzis» la prăjituri!

Ultima actualizare:

    Cofetăria Alice are lipit în geam anunţul concediului de odihnă
Cofetăria Alice are lipit în geam anunţul concediului de odihnă

Vara nu se mănâncă prăjituri. Fac rău pe căldură! Probabil aşa consideră cofetarii, care au tras zăvoarele la prăvălii şi au plecat liniştiţi în vacanţă!

Simţi nevoia de ceva dulce în timp ce baţi la pas Capitala? Intră într-un supermarket şi cumpără o ciocolată, căci de cofetării nu ai şanse să dai prea uşor. Sau dacă le găseşti, sunt închise! Într-o raită prin Bucureşti, reporterii Click! au vizitat trei cofetării renumite, toate aflate în „concediu” în aceeaşi perioadă.

La cofetăriile Maria şi Liliana au loc lucrări de renovare
La cofetăriile Maria şi Liliana au loc lucrări de renovare

La Alice, pe Mihai Bravu, clienţii vor putea gusta ceva dulce abia după data de 9 august, în timp ce Maria, de la Aurel Vlaicu, îşi deschide porţile cu o zi mai târziu. Doar cofetăria Liliana, de la intersecţia 1 Mai cu Turda, anunţă că va fi inaugurată luni (3 august), dar asta după un concediu de nu mai puţin de o lună. „A fost închisă de pe 1 iulie pentru renovare. E cam gata acum. Muncim de zor să colantăm cu imagini geamurile prăvăliei, că am înţeles că se grăbesc să o redeschidă”, ne-a spus unul dintre muncitorii pe care i-am găsit acum câteva zile în faţă unităţii.

Cofetăria Maria
Cofetăria Maria

Şi la cofetăria Maria se lucra de zor săptămâna trecută. În spatele geamurilor acoperite cu ziare, câţiva muncitori trebăluiau de zor, unii la zugrăvit, alţii la amenajarea rafturilor. 

De ce se închid cofetăriile vara, toate în aceeaşi perioadă? Lumea este în vacanţă, vânzările sunt slabe, iar patronii scutesc cheltuieli, dar au şi timp să-şi reorganizeze activitatea, spun cofetarii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
Inundatii Dubai jpg
tarom  Mediafax jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net