Elena Băsescu a fost implicată într-un accident rutier

Ultima actualizare:

    Elena Băsescu şi-a vândut maşina în urmă cu trei ani
Elena Băsescu şi-a vândut maşina în urmă cu trei ani

Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, Elena (34 de ani), a fost implicată într-un accident rutier în Piaţa Charles de Gaulle din Bucureşti. Pentru că este însărcinată în luna a cincea cu cel de-al doilea copil, a fost transportată de urgență la Spitalul Universitar Bucureşti.

Accidentul a avut loc astăzi (30 septembrie) în jurul orei 14.30, în zona Pieţei Charles de Gaulle din Capitală. Un bărbat aflat la volanul unui autoturism de teren nu ar fi cedat trecerea şi s-a ciocnit cu maşina condusă de Elena Băsescu, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţie.

Elena Băsescu a fost transportată de urgență de un echipaș SMURD la Spitalul Universitar din Bucureşti pentru investigaţii medicale. Potrivit România TV, starea de sănătate a acesteia este bună, ea fiind doar speriată, iar celălalt șofer este cercetat de polițiști.

Fiica cea mică a președintelui Băsescu, care este măritată cu Bogdan Ionescu alias Syda (34 de ani), este însărcinată cu cel de-al doilea copil. Elena a născut la 1 septembrie 2013 o fetiță, botezată Sofia Anais. De data aceasta, Elena și Bogdan vor avea un băiețel care va veni pe lume la începutul anului viitor.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
norvegia pixabay jpg
Femeie care bea ceai FOTO Shutterstock
Apartament Cannes Foto Booking jpg
strada slanic prahova jpg
istanbul pixabay jpg
beneficiile jocului la varsta adulta 1536x864 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net