FOTO Capitala, animată în prima zi de "urgență". Viața nu s-a oprit în loc

Ultima actualizare:

    Muncitorii au luat o pauză doar pentru a ne salutafoto: Sever Gheorghe
Muncitorii au luat o pauză doar pentru a ne salutafoto: Sever Gheorghe

Cei care au crezut că prima zi a stării de urgență înseamnă armată și poliție la fiecare colț de stradă, penurie de alimente, oameni blocați în case și străzi pustii, au descoperit ieri cu surprindere că nimic din aceste lucruri nu s-a întâmplat. Dacă la ivirea zorilor cei care au ieșit din case erau timorați și nu știau ce-i așteaptă, pe măsură ce timpul trecea, vestea că "toate sunt la fel" s-a răspândit, iar străzile s-au animat.

"Dă și mie un leu să cumpăr o mască". Nu suntem la biserică, ci la coadă la poștă la Oficiul 77 din Capitală. Un cerșetor profită de aglomerație și încearcă să sensibilizeze lumea, fără succes însă. Dacă bucureștenii nu ar fi ținuți afară, ușa de la intrare nu ar fi căptușită cu vată, iar clienții ar vorbi despre alt subiect în afară de coronavirus, ai spune că este o zi că oricare altă. "Nu cred că boală asta o să treacă vreodată! O să murim cu toții pentru că suntem păcătoși!", spune Aurica în timp ce are grijă să nu se apropie la mai puțin de un metru de colegul de coadă. "Au adus-o ăștia care vin din străinătate. La televizor a zis clar că nu este de la noi de aici. Este din Italia, unde sunt mulți români. De ce nu înțeleg să stea acasă până trece pandemia, că așa-i zice", spune de la patru metri distanță, a toate cunoscător domnul Nelu.

Reporterii Click! au colindat orașul pentru a lua pulsul Capitalei în prima zi a stării de urgență. Groaza care a pus stăpânire duminică pe toată țara părea ieri o amintire. Traficul pe străzi a fost asemănător unei zile de sfârșit de săptămâna sau de vacanță. Principalele artere și intersecții erau la orele prânzului destul de aglomerate. La Baba Novac în sectorul 2, la Unirea sau Piață Română, la ieșirile din București, zeci de mașini se chinuiau să-și facă loc, puțini aveau răbdare, majoritatea conducătorilor auto erau nervoși ca întotdeauna.

”Au cumpărat în weekend de ziceai că-i sfârșitul lumii”

Unde se simțea diferența era la transportul în comun. Indiferent de zonă, din centru la periferie, autobuzele, tramvaiele, troleibuzele sau metroul au circulat goale. Semn că regulile de bună purtare pe timp de coronavirus și-au făcut efectul și au fost însușite de toată lumea, fiecare călător caută să stea cât mai departe de vecin. O privire dură capătă oricine se apropie la o distanță care inspiră teamă. În stațiile societății de transport în comun, fosta RATB, bătea vântul. Pentru prima oară după Revoluție, ieri a fost prima zi în care nimeni nu a sunat la dispeceratul instituției să se plângă de orarul mașinilor, troleibuzelor sau tramvaielor. "Când vine, vine!", spune cineva, o vorbă pe care nu credeam să o aud vreodată în stația altădată super aglomerată de la ”Romană”. În magazine, clienți au intrat rar, ceea ce este și normal după iureșul cumpărăturilor din weekend. "Cred și eu că nu ne mai trec pragul acum, că au cărat duminică și sâmbătă cu vagoanele. Acum nu au unde să pună alte produse. Când le termină, o să mai vină. Credeau că o să se termine lumea și o să iasă de luni doar la anumite ore din casă. Na, că nu a fost așa și acum au casele pline de mălai, zahăr, ulei, apă, stocul de supraviețuire", se amuză o vânzătoare de la Carrefour Unirea, căscând de plictiseală, sprijinită de geam. Alții, care s-au crezut șmecheri, au luat plasă făcând provizii imense de produse, cu gândul să le speculeze. "Vreau să le vând la mine la cârciuma din colț că mi-am luat țeapă. Auzisem că o să se iasă doar la anumite ore din casă, iar cumpărăturile se vor face pe listă. Asta este, mi-am luat-o", discută doi tipi pe o bancă la Română.


    foto: Sever Gheorghe
foto: Sever Gheorghe

Pe băncile din centru și pe străzi, la stopuri sau în magazine, toate discuțiile au un numitor comun: coronavirusul. Nimeni nu mai are o boală normală, orice tuse, junghi sau strănut îl face pe respectivul un paria. În jurul său se face pustiu. "La mine la muncă una tușea, apoi a dispărut. Cică s-a dus la țară, dar noi știm că stă ascunsă de coronavirus. Era palidă. Acum stau ca pe ace să nu ne cheme pe toți la analize", povestește în fața magazinului Unirea o duduie. Concluzia primei zile a stării de urgență în București? Nimeni nu știe când va dispărea coronavirusul, dar un lucru este sigur: viață nu s-a oprit!

Citește și:

Coronavirus România. 158 de persoane infectate cu COVID-19

Coronavirus România. Dezinfecţie după miezul nopţii, în parcurile şi locurile de joacă din Bucureşti

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net