Maraton al vaccinării la Bucureşti, în perioada 7-9 mai!

Ultima actualizare:

    Valeriu Gheorghiţă a anunțat că evenimente similare celui de la Timişoara
Valeriu Gheorghiţă a anunțat că evenimente similare celui de la Timişoara

Vești îmbucurătoare! Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că în prima jumătate a lunii mai va avea loc în Bucureşti un maraton al vaccinării similar celui organizat zilele acestea la Timişoara. Până sâmbătă seară, la ora 20:00, fuseseră vaccinate aproape 3.200 de persoane, în cadrul maratonului de la Timişoara.

Valeriu Gheorghiţă a anunțat că evenimente similare celui de la Timişoara, unde zilele acestea are loc un maraton al vaccinării, vor fi organizate şi în alte oraşe, el arătând că a discutat deja cu rectorii universităţilor de medicină şi farmacie din România, care şi-au arătat disponibilitatea de a organiza astfel de evenimente de vaccinare, prin implicarea personalului medical şi a corpului academic. Un astfel de maraton a fost deja programat, de altfel, pentru prima jumătate a lunii viitoare, în Capitală.

Unde va avea loc maratonul de vaccinare

"Pe 7-9 mai va fi acest maraton al vaccinării la Bucureşti. Foarte probabil, locaţiile vor fi două: la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională. Trebuie să combinăm acest eveniment medical cu unul social şi cultural. Va fi nevoie doar de cartea de identitate.", a declarat Valeriu Gheorghiţă, sâmbătă seară la Antena 3, conform antena3.ro.Gheorghiţă a menţionat că la maratonul de la Bucureşti se va putea vaccina oricine indiferent unde are domiciliul. „Cu siguranţă este un eveniment care, aşa cum a observat la Timişoara, este aşteptat de multă lume, pentru că realmente sunt persoane care din comoditate nu intră pe platformă să se programeze, sunt persoane care nu se descurcă să intre pe platformă şi atunci cred că flexibilitatea şi adaptabilitatea la situaţia reală trebuie să fie în momentul de faţă extrem de importantă”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă  la Antena 3.În ceea ce priveşte rapelul pentru cei care se vaccinează în cadrul acestor vaccinări de tip maraton, medicul a precizat că se vor organiza evenimente similare, la trei săptămâni în cazul celor în care se foloseşte serul Pfizer, iar cei care nu se pot prezenta la maraton pot face rapelul în centrele care folosesc acelaşi tip de vaccin.Conform medicului, până sâmbătă seară, la la ora 20:00 fuseseră vaccinate aproape 3200 de persoane, în cadrul maratonului din Timiş. Şi în municipiul  Deva, unde sâmbătă a devenit operaţional primul centru drive thru, au fost vaccinate 600 de persoane, a adăugat Gheorghiţă. 

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net