Noi restricții luate în calcul de autorități: magazine închise după ora 18.00, carantină de noapte de la ora 20.00. Ce spune prefectul Capitalei

Ultima actualizare:

    Ce noi restricții ar putea fi implementate în București
Ce noi restricții ar putea fi implementate în București

Comitetul Național pentru Situații de Urgență se reunește joi, 25 martie, când ar urma să fie decise noile restricții care vor fi impuse la nivel național, în contextul creșterii numărului de cazuri de COVID-19 și de pacienți internați la ATI.

Conform hotnews.ro, sunt luate în calcul restricții pentru weekend, precum închiderea magazinelor după ora 18.00 și carantina de noapte de la ora 20.00, față de 22.00, cum este în prezent. Propunerile CNSU ar urma să fie decise apoi de către Guvern, iar o ședință a Executivului este programată pentru joi, de la ora 17.00. Capitala a ajuns miercuri la o rată de infectare de 6,37, față de 6,22, marți.

„Trebuie să fiu foarte sincer, acest val trei nu dispare de la sine. Pentru a domoli acest val trei este nevoie de respectarea restricţiilor şi accelerarea campaniei de vaccinare. (...) Sunt foarte îngrijorat, situaţia este extrem de serioasă. Fac apel la toţi românii să respecte restricţiile şi să se înscrie pentru vaccinare”, a declarat miercuri președintele Klaus Iohannis.

El a spus că pentru Capitală este nevoie de restricții suplimentare și că speră ca reprezentanții Comitetului pentru situații de urgență București „să fie înțelepți și să înțeleagă acest lucru”.

„Restricţii probabil sunt necesare acolo unde se formează aglomeraţii şi probabil este nevoie de a reduce aceste aglomeraţii în special în weekend.Probabil vor trebui schimbate orele de deschidere şi pentru magazine, şi pentru mall-uri. Pe scurt, trebuie eliminate aglomerările şi este în interesul nostru al tuturor, în fond, dacă respectăm restricţiile îi ajutăm pe cei din prima linie, medicii, personalul medical şi ajutăm pe cei mai puţini norocoşi dintre noi care fac o formă mai gravă de boală", a afirmat președintele.

Iohannis a spus că în această etapă nu este o variantă carantinarea Bucureştiului, dar restricţiile suplimentare sunt necesare fiindcă „nimeni nu-şi doreşte să ajungem în situaţia de avarie ca să nu mai putem gestiona valul trei".

Prefectul Capitalei, despre noi restricții din București

„Noi aşteptăm în cursul zilei de mâine să se ia decizii la nivel guvernamental, o hotărâre de Guvern şi la nivel de CNSU, pe care noi le vom implementa imediat.

Şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă ar trebui să fie mâine şi imediat după aceea, dacă noi trebuie să implementăm măsurile, vom face imediat după şedinţă de CMBSU.

Printre propuneri sunt şi unele care vizează nu numai Bucureştiul, ci şi o parte din judeţul Ilfov. De aceea acolo ar trebui să luăm decizii şi pe zona respectivă şi da, aşa cum am mai spus, Bucureştiul reprezintă un pol economic şi demografic foarte important şi Guvernul este foarte interesat de soarta acestei zone”, a spus Alin Stoica, prefectul Capitalei.

El a mai spus că a cerut DSP București încă de acum două zile o analiză de risc, pe care însă nu a primit-o, primind în schimb propuneri de măsuri care încălcau un ordin comun al Ministerului Educaţiei şi al Sănătăţii şi alte prevederi legale.Întrebat despre faptul că DSP Bucureşti susţine că a trimis marţi analiza de risc, Alin Stoica a răspuns: „Eu nu am văzut analiza de risc aici în Instituţia Prefectului. (...) Am văzut o serie de măsuri propuse şi în măsurile respective nu există o analiză de risc, iar unele dintre ele contravin unui ordin comun al Ministerului Educaţiei şi Sănătăţii prin care a fost permisă activitatea fizică în şcoli.

Sau sunt în contradicţie cu alte prevederi legale – de exemplu acea normă prin care să se calculeze numărul de persoane care pot fi în acelaşi timp într-un spaţiu comercial, dumnealor propunând un spaţiu de 4 metri, legal este de 7 metri şi, după cum am explicat şi altădată, dacă asigurăm distanţarea de 2 metri faţă de fiecare persoană, ar trebui de fapt să avem 13 metri pătraţi. Le-am cerut să precizeze. Am trimis o adresă prin care le-am cerut să revină asupra lor”. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net