PNL şi PDL au încheiat negocierile de fuziune. Cum se va numi noul partid de dreapta

Ultima actualizare:

    Crin Antonescu "i-a luat faţa" lui Klaus Iohannis la finalul discuţiilor cu Vasile BlagaFoto: Mediafax
Crin Antonescu "i-a luat faţa" lui Klaus Iohannis la finalul discuţiilor cu Vasile BlagaFoto: Mediafax

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis, şi cel al Partidului Democrat-Liberal, Vasile Blaga, au anunţat joi concluziile negocierilor privind fuziunea celor două formaţiuni politice.

Noul partid de dreapta se va numi PNL şi va avea sediul în strada Modrogan 1, unde se află sediul Partidului Democrat-Liberal. Semnul electoral va fi săgeata, înconjurată de steluţele de pe sigla Partidului Popular European. Congresul de fuziune a celor două partide va avea loc în 26 iulie.

Candidatul comun al PNL-PDL la alegerile prezidențiale din noiembrie va fi anunțat în 4-5 august, au precizat Vasile Blaga și Klaus Iohannis.

Tot atunci va fi stabilită și echipa de campanie pentru alegerile prezidențiale, precum şi calendarul electoral şi preelectoral care este "extrem de strâns", a declarat Blaga, după ultima rundă de negocieri PDL-PNL.

"Cel mai târziu candidatul trebuie înscris la Biroul Electoral Central în 15 septembrie, dar alianţa electorală în 8 septembrie. Până atunci trebuie strânse semnăturile necesare, obligatorii prin lege, pentru susţinerea candidatului", a spus Vasile Blaga, potrivit Mediafax.

Preşedintele PDL a mai spus că, "dacă unul din cele două partide dă candidatul la Preşedinţie, celălalt va da candidatul la funcţia de prim-ministru", ceea ce nu înseamnă va fi o candidatură în tandem.

"Noi nu avem încă pusă la punct strategia pentru alegerile prezidenţiale (...) O să vedem la momentul respectiv cum vom sta, pentru că va trebui să ne cunoaştem candidatul la funcţia de preşedinte al României", a punctat Blaga.

De asemenea, Forţa Civică a lui Mihai-Răzvan Ungureanu urmează să fie absorbită de PDL.

Întrebat dacă Mihai-Răzvan Ungureanu ar putea candida în tandem cu Klaus Iohannis, Blaga a precizat că noul partid nu duce lipsă de candidaţi pentru funcţia de premier.

"Vom avea şi vom propune un candidat. Care va fi acela, eu nu ştiu. Nu ştiu. Ce pot să vă spun e că sunt aproape finalizate ca parcurs‚ între noi şi partidul Forţa Civică, discuţiile cu ei. Luni dacă ajungem la concluzii finale, vom ajunge la concluzii finale. Nu ducem lipsă de potenţiali candidaţi pentru funcţia de prim-miniştri, oameni foarte serioşi care şi-au demonstrat abilităţile administrative, politice şi care pot conduce un eventual guvern. Da' nici nu ştim dacă vom candida în tandem. N-am stabilit strategia pentru alegerile prezidenţiale", a afirmat liderul democrat-liberal.

image
image
image
image
image
image
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net