Ședință de lucru la Primăria Sectorului 1 pe tema gestionării deșeurilor din București. Pe lângă Clotilde Armand, la discuții au luat parte prefectul Capitalei, Alin Stoica, primarul general, Nicușor Dan, dar și ministrul Mediului, Tánczos Barna. În tot acest timp Romprest anunță că va curăța arterele doar o dată pe saptămâna și va spăla străzile o dată pe lună.


Sunt temperaturi caniculare, dar și mirosuri pe măsură. Gunoaiele putrezesc la o așa căldură și emană o duhoare greu de descris.

Și așa este la fiecare colț din sectorul 1, inclusiv în zone rezidențiale cu pretenții cum este Cotroceni sau Primăverii, unde locuiește președintele țării, Klaus Iohannis.

Ședință la sectorul 1 cu prefectul și primarul general legat de gunoaie

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a convocat pentru astăzi, la ora 11.00, o ședință de lucru pe tema gestionării problemei deșeurilor din București, la care au participat prefectul Capitalei, primarul general și edilii de la sectoare.

La întâlnirea au fost abordate și aspecte legate de funcționarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară. “Am convenit să înființăm cât mai repede Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor București. În cadrul asociaței, ne propunem demararea de urgență a proiectelor de înființare a unui nou depozit ecologic pentru deșeuri nepericuloase ce va deservi Bucureștiul, precum și a unor stații de tratare a deșeurilor”, a declarat Clotilde Armand.

Capitala are o singură groapă de gunoi 

Potrivit acesteia, în acest moment, Capitala nu prea mai are unde să arunce gunoiul pentru că principala groapă de gunoi a fost închisă.

groapa-de-gunoi-de-la-vidra.jpg

 După ce groapa din Chiajna s-a închis, tot gunoiul Capitalei, dar şi cel din Ilfov merge la depozitul de la Vidra
După ce groapa din Chiajna s-a închis, tot gunoiul Capitalei, dar şi cel din Ilfov merge la depozitul de la Vidra

“Avem un singur operator care depozitează deșeuri, adică o singură groapă de gunoi în București la care primăriile de sector merg fiecare dintre ele. Din cauza aceasta, prețul este nesustenabil pentru primăriile de sector. Prețul cerut este undeva la puțin peste 40 de euro pe tona de deșeuri. Prețurile variază foarte mult în țară. Cel mai mic este undeva la 15 euro și care ar trebui să fie prețul real rezultă dintr-o fișă de fundamentare cu care operatorul vine și pe care autoritatea care reglementează, în cazul nostru, Consiliul General, trebuie să o aprobe”, a a arătat Nicușor Dan.

Primarul general, Nicușor Dan: ”Pentru a accesa bani europeni trebuie să facem un ADI”

Atât prefectul, cât și primarul general și edilii de sectoare s-au pus de acord să constituie o Asociație de Dezvoltare Intracomunitară, pentru a putea atrage fonduri europene. 

“În primul rând pentru a accesa bani europeni trebuie să facem un ADI, o Asociație de Dezvoltare Intracomunitară. Am agreat lucrul acesta de mai mult timp. Suntem în procedură, în sensul că cinci sectoare au dat niște hotărâri de consiliu preliminare. Am agreat că Sectorul 1 să dea săptămâna aceasta hotărâre, iar Consiliul General va da hotărârea în ședința pe care o s-o avem pe 19 iulie, lunea viitoare, urmând ca după aceea sectoarele să dea din nou o hotărâre de consiliu. Din păcate, aceasta este procedura prevăzută de Codul Administrativ. Deci, în luna august vom avea un ADI prin care și Primăria Generală și primăriile de sector vor putea să acceseze bani europeni pentru deșeuri”, a precizat primarul Capitalei, Nicușor Dan.

Ministrul Mediului, Tánczos Barna: ”Capitala este captivă în ceea ce privește depozitarea deșeurilor”

Totodată, Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a declarat după întâlnire că în acest moment Capitala este captivă în ceea ce privește depozitarea deșeurilor.
“Există o singură locație autorizată din punct de vedere al mediului unde se pot depozita deșeurile și ministerul va analiza posibilitatea oferirii unor alternative pentru a putea depozita deșeurile și în alte județe în cazul în care pe acele locații autorizate și aprobate din punct de vedere al mediului există această posibilitate. Am discutat despre ADI, despre planul comun al celor șase sectoare și al Primăriei Generale în ceea ce privește abordările pe termen mediu și lung. Văd în sfârșit o aplecare serioasă asupra acestor probleme și o intenție sigură, clară, serioasă din partea acestor UAT-uri pentru a rezolva problemele”, a declarat Barna.

Prefectul Alin Stoica a spus că există sprijinul Guvernului pentru modificări legislative necesare pentru a rezolva o bună parte din blocajele care sunt astăzi. 

Romprest a anunțat că va curăța străzile o dată pe săptămână și le va spăla la lună

Însă sectorul 1 are cele mai mari probleme, pe fondul scandalului cu Romprest.

Compania a anunțat că va curăța arterele principale doar o dată pe săptămâna și va spăla străzile o dată pe lună. Romprest a sesizat oficial Primăria Sectorului 1 că a blocat acest serviciu întrucât nu i s-a transmis unde să depoziteze gunoiul.

Astfel că maldăre de mizerie în putrefacție zac pe trotuare.

gunoi-neridicat-sectorul-1.jpeg

Gunoaie neridicate zac pe străzile din sectorul 1
Gunoaie neridicate zac pe străzile din sectorul 1

”Vă informăm cu privire la blocarea operațiunilor de măturat manual și mecanizat, răzuit rigolă, colectarea, transportul și predarea deseurilor de construcții și demolări din depozite necontrolate, prin imposibilitatea predarii deșeurilor rezultate la eliminare finală prin depozitare, la depozite ecologice autorizate stabilite de către autoritățile competente”, scrie în notificarea Romprest.

Ce decizii a mai luat Romprest legat de curățenia din sectorul 1 

Alte decizii stabilite de compania de salubrizare din sectorul 1:

  • prestarea operațiunii de întreținere curătenie se va face în ritmul de o dată pe săptămana pentru fiecare arteră de circulație aflată în programul de prestație;
  • suspendarea prestației pentru operațiunea de întreținere curățenie în puncte fixe, până la primirea răspunsului solicitat Autorității contractante cu privire la desfășurarea contractului de delegare,conform clauzelor opozabile părților coroborat cu bugetul aprobat;
  • suspendarea prestației pentru operațiunea de spălat manual/mecanizat carosabil și tortuare, inclusiv operațiunea de stropit carosabil;
  • supendarea operațiunii de presortare pe categorii a deșeurilor provenite din depozite necontrolate, acestea urmând a fi predate amestecat la operatorii de sortare autorizați și agreați de primărie.

Romprest mai scrie faptul că aceste măsuri se vor putea ridica în 90 de zile, adică la toamnă.

Pe de altă parte, Clotilde Armand spune că ceea ce face firma este ilegal și că problema va fi tranșată în justiție, unde există un proces pe rol. 

Citește și: 

Mihai Morar, supărat foc:”E un munte de gunoi în fața blocului. Tot sectorul 1 e plin de gunoaie”

Clotilde Armand, ultimatum pentru Romprest. ”Dacă nu ridicați gunoiul în 24 de ore, reziliem contractul”

 

 

 
 
Loading...