Vehiculele RATB au orar doar pe hârtie

Ultima actualizare:

    Ieri, troleibuzele de  pe linia 62 au sosit  în staţii cu întârzieri de  15 până la 29 de minute
Ieri, troleibuzele de pe linia 62 au sosit în staţii cu întârzieri de 15 până la 29 de minute

Dacă s-ar desfiinţa, mai nimeni nu i-ar simţi lipsa. Transportul public de suprafaţă e atât de ineficient, încât nu merită să-ţi organizezi timpul în funcţie de el. Reporterii Click! au verificat dacă mijloacele de transport ajung în staţii la orele anunţate. Concluzia: mai bine mergi pe jos.

Oficialii RATB ne-au făcut un pustiu de bine, săptămâna trecută, când ne-au pus la dispoziţie o platformă online în care putem verifica orele la care ajung în staţii vehiculele Regiei. Programul de circulaţie poate fi accesat cu orice smartphone, tabletă sau laptop la adresa ratb.ro/v_trasee.php.

Autobuzele 336 circulă  haotic. Fie întârzie 10-11 minute,  fie vin câte două o dată
Autobuzele 336 circulă haotic. Fie întârzie 10-11 minute, fie vin câte două o dată

Ieri dimineaţă, am luat la verificat câteva trasee pentru a vedea ce vehicul ajunge la timp. Nu credeam că vom avea nevoie de atâta răbdare. Am început din staţia Lujerului, la ora 10.00, unde am aşteptat autobuzul de pe linia 336.

Pe sensul spre Piaţa Rosetti, primul a venit la ora 10.19, deşi graficul de circulaţie îl obliga să ajungă în staţie la 10.05. După alte trei minute, la 10.21, ajunge altul, în ciuda faptului că ar fi trebuit să preia călători la ora 10.11. Harababura a continuat, căci nici unul nu a mai putut respecta intervalul de succedare oficial. Următoarele două autobuze au păstrat întârzierea de 10-11 minute ale celor de dinainte.

Tramvaiul 1 a respectat  ieri graficul RATB, cu întârzieri  de maximum două minute
Tramvaiul 1 a respectat ieri graficul RATB, cu întârzieri de maximum două minute

Şi mai prost a circulat troleibuzul 62, care circula pe ruta Grup Şcolar Auto-Gara de Nord. Primul sosit la Lujerului în intervalul verificat de noi a oprit în staţie cu 15 minute întârziere (la ora 10.18, în loc de ora 10.03). Întârzierea n-a fost întâmplătoare, următorul venit nereuşind să reducă ecartul (ora 10.45, în loc de ora 10.16). Surpriza şi mai mare a fost când şoferul ne-a anunţat că se retrage din circulaţie.Ceva mai bine a circulat ieri tramvaiul de pe linia 1, pe traseul Şura Mare-Bd. Banu Manta, care nu a avut întârzieri mai mari de două minute.

La Charles de Gaulle, staţia e  mereu aglomerată când plouă
La Charles de Gaulle, staţia e mereu aglomerată când plouă

3 motive pentru care vehiculele întârzie

Parcul auto al RATB este subdimensionat

În prezent, pe trasee circulă doar 690 de autobuze, dintr-un total de 1.000. Celelalte vehicule sunt trase pe dreapta fiindcă nu au piese de schimb sau sunt în reparaţii (defecte tehnice şi tamponări). Doar 256 de tramvaie sunt dis­ponibile, din cele 475 de care dispune RATB, în timp ce bucureştenii să pot baza doar pe 172 de troleibuze, dintr-un total de 297.

Ambuteiajele

Traficul infernal de la orele de vârf face imposibilă respectarea orarului de circulaţie a mijloacelor de transport, spun oficialii Regiei. La blocarea arterelor contribuie şi marile lucrări de infrastructură din oraş, începute, dar neterminate.

Linii blocate de maşini

Şoferii şi vatmanii spun că şoferii care îşi parchează autoturismele pe linii sau în staţii sunt, de asemenea, responsabili de nerespectarea orarului. “În primele trei săptămâni din luna ianuarie, vehiculele parcate neregulamentar au provocat ­întârzieri pe liniile RATB în sumă totală de 1.113 minute (aproape 19 ore)”, spun cei de la RATB.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
atena praf saharian jpg
orhidee jpg
image png
439472728 923339792915902 5736137712490660858 n e1713931499872 webp
image png
balcoanele solare jpg
printul philip meghan markle colaj gettyimages jpg
norvegia studii colaj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net