Scene de groază în plin centrul Capitalei. Un bărbat înarmat cu un cuţit cu lama de peste 30 de centimetri a atacat mai multe persoane într-o zonă aglomerată a municipiului Bucureşti, mai exact în Piața Unirii. O tragedie a fost evitată după intervenția a doi poliţişti de la Brigada Rutieră. Atacatorul s-a tăiat când a încercat să ascundă cuţitul, dar nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.


”ACUM! Atac în plin centrul Bucureştiului! Un bărbat înarmat cu un cuţit ce avea lama de peste 30 de cm a atacat mai multe persoane într-o zona aglomerată a Bucureştiului. La auzul strigătelor de disperare, doi poliţişti rutieri aflaţi în zona au intervenit promt, l-au pus la pământ şi l-au dezarmat. Se pare că persoană este cunoscută cu afecţiuni psihice. O intervenţie promptă a poliţiştilor rutieri prin care s-a evitat o tragedie. Felicitări colegilor!”, a transmis, vineri seară, Sindicatul Europol (Sindicatul Polițiștilor Europeni) pe pagina de Facebook.

Potrivit sursei citate, din cifrele neoficiale, în România există peste 700.000 de persoane cu afecţiuni psihice care nu urmează un tratament. ”Asta spune multe despre siguranţă/nesiguranţă din spaţiile publice”, au mai transmis sindicaliştii.

Atacatorul s-a tăiat la mână, încercând să ascundă cuțitul

Ulterior, Brigada Rutieră a Capitalei a transmis că incidentul a avut loc în jurul orei 19.00.

”La data de 22.11.2019, în jurul orei 19.00, poliţişti din cadrul Brigazii Rutiere aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona Piata Unirii, au fost sesizaţi de către două persoane, cu privire la faptul că un bărbat care se afla în zonă, ar avea asupra sa un cuţit. Poliţiştii s-au îndreptat în direcţia indicată, moment în care au observat bărbatul la care au făcut referire cele două persoane şi au constatat că avea asupra sa, într-o sacoşă, un cuţit cu lama de aproximativ 30 de cm. La momentul interceptării, persoana în cauză s-a tăiat la mână, întrucât a încercat să ascundă cuţitul pe mâneca hainei. Polițistii au procedat de îndată la imobilizarea acestuia, solicitându-se totodată prezenta unei ambulante în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis Brugada Rutieră.
 Bărbatul a fost consultat la faţa locului de către echipa medicală, nefiind necesară acordarea de îngrijiri medicale ori transportul la spital pentru investigaţii suplimentare. Bărbatul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 1.300 lei pentru refuz de legitimare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Citește și:

VIDEO. Şocant! Şofer ameninţat cu pistolul, în centrul Bucureștiului

Violator periculos in Bucureşti! Îşi ataca victimele pe stradă cu cuțitul

VIDEO Imagini care vă pot afecta emoțional. Cum se droghează tinerii la colț de stradă, în București

 

Loading...
Citeste tot despre: