A câştigat 37.300 de lei cu Click!

Ultima actualizare:

Cu un simplu SMS a câştigat o sumă fabuloasă: 37.300 de lei (circa 8.400 de euro)! Taximetristul Sterea Popescu nu a ratat nici un tichet de la Clickmania! bingo şi a sperat până în ultima clipă într-un câştig.

"Am luat toate tichetele de când a început concursul. Cumpăram câte două din fiecare culoare. Am fost mereu la un pas să fac linie sau chiar bingo, iar vinerea trimiteam imediat SMS cu seria tichetului. Nici acum nu-mi vine să cred ce noroc m-a lovit", ne-a spus bărbatul, care lucrează ca taximetrist.

După ce va intra în posesia banilor, Sterea vrea să-şi schimbe maşina şi să cumpere cadouri la toată familia. "Voiam de mult timp să-mi schimb maşina, dar nu-mi permiteam. Acum, o să-mi cumpăr alta şi pe cea veche i-o dau băiatului", ne-a spus plin de entuziasm câştigătorul nostru. La plecare, Sterea a lăsat în urnă biletele necâştigătoare pentru extragerea finală. "Păcat că se termină concursul!  Poate vă iau şi maşina", a conchis taximetristul.

Mai ai doar câteva zile ca să pui mâna pe premiile Clickmania! bingo. Dacă ai tichetul gri, caută numerele din ziar şi vezi dacă ai câştigat cu linie, bingo sau serie. Nu uita de seria norocoasă Click!, a cărei valoare creşte zilnic.

Trimite prin SMS la numărul 1399 cuvântul cheie MANIA urmat de seria tichetului de concurs şi de numele tău. Nu arunca tichetele necâştigătoare! Trimite-le pentru extragerea finală, la OP 33 CP 14 sau adu-le la sediul nostru (Şos. Fabrica de Glucoză nr.21) şi ai şansa să câştigi un autoturism. Data limită de trimitere este 12 noiembrie pentru tichetele trimise prin poştă şi 15 noiembrie dacă sunt aduse la adresa redacţiei.

image
image
image
image
image
image
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net