Chivu pe val, Mutu la apă!

Ultima actualizare:

    Ultimul trofeu câştigat de  Cristi Chivu este Liga  Campionilor cu Inter Milano
Ultimul trofeu câştigat de Cristi Chivu este Liga Campionilor cu Inter Milano

Până nu demult naţionala Românei era a lui Mutu şi Chivu. Vârfurile generaţiei actuale acaparaseră capitalul de atenţie de care se bucura prima reprezentativă, lăsând într-un con de umbră restul jucătorilor.

Lucrurile sunt complet schimbate acum, când naţionala a rămas numai a lui Chivu, lângă care au fost postate, conform declaraţiei selecţionerului Răzvan Lucescu nume precum Rădoi ori Raţ.

Despre Adrian Mutu nimic. „Briliantul" pare deja o amintire, dar faptele din ultimul an nu sunt deloc în favoarea lui.

Spre deosebire de Chivu, Mutu a mers per ansamblu din rău în mai rău.

Cristian Chivu- 4 trofee cucerite cu Inter

31 mai 2009. Cucereşte titlul de campion al Italiei, cu Internazionale Milano;

5 septembrie 2009. Conduce naţionala României din teren în meciul Franţa - România 1-1, cel mai bun rezultat din era Răzvan Lucescu;

10 octombrie 2009. Ia cartonaş roşu în meciul cu Serbia, de la Belgrad, şi este suspendat pentru meciul cu Feroe;

21 decembrie 2009. Este desemnat fotbalistul anului în România, în urma sa clasându-se Raţ şi Mutu;

6 ianuarie 2010. Suferă o accidentare gravă la cap, în timpul meciului cu Chievo, şi este operat de urgenţă;

14 ianuarie 2010. Este externat şi începe recuperarea;

26 martie 2010. Revine pe teren la un meci cu Livorno, după 77 de zile de absenţă;

5 aprilie 2010. Află că va fi tată pentru a doua oară;

24 aprilie 2010. Marchează pentru Inter în campionat contra Atalantei şi e aclamat de un stadion întreg;

28 aprilie 2010. Intră în ultimul moment ca titular în returul semifinalei Ligii Campionilor şi joacă excelent în faţa lui Messi, ajutând Interul să intre în finală;

6 mai 2010. Cucereşte Cupa Italiei;

16 mai 2010. Cucereşte din nou titlul de campion al Italiei cu Inter;

22 mai 2010. Cucereşte Liga Campionilor cu Inter;

23 mai 2010. Apare pe lista de achiziţii a lui Real Madrid, acolo unde va merge Jose Mourinho;

25 mai. Se prezintă în cantonamentul naţionalei cu o zi mai devreme decât era anunţat, dorind să fie alături de coechipieri;

Citeşte şi:

Cristi Chivu: «Nu ştiam dacă mai pot juca fotbal»

GALERIE FOTO: "Revelion" la Milano, după câştigarea Cupei

Chivu este campion al Europei cu Inter Milano

Chivu, titular în finala Ligii Campionilor!

Chivu a luat 20 de bilete la finala Ligii!

Chivu, primire de mare campion la Milano

Chivu, de trei ori campion!

Imagini unice din vestiarul lui Inter după finala Cupei Italiei - VIDEO

Chivu şi-a cerut scuze pentru gesturile obscene făcute romanilor

Chivu, afectat de lovitura la cap

Adrian Mutu- «Bătăi, sex-scandaluri, suspendări şi goluri»

8 mai 2009. Este audiat la TAS în cazul datoriei către Chelsea Londra, care îi cere 17 milioane de euro;

25 iulie 2009. Revine pe gazon la Fiorentina, după ce în aprilie fusese operat de menisc;

31 iulie 2009. Apelul lui Mutu împotriva sumei solicitate de Chelsea este respins de TAS;

8 august 2009. Absentează de la amicalul cu Ungaria, fiind răcit, dar este bănuit că s-a „dat lovit";

2 septembrie 2009. Suferă o microleziune fibrilară la coapsa dreaptă şi nu poate juca cu Franţa şi cu Austria în preliminariile CM.

Însoţeşte totuşi echipa la Paris dar pleacă de pe bancă în repriza secundă, deoarece avea rezervare la un restaurant din Capitala Franţei, unde îl aştepta soţia sa;

3 septembrie 2009. Se împacă cu fraţii Becali, care vor să-l apere împotriva deciziei TAS privind datoria la Chelsea, iar peste o săptămână face recurs, sentinşa inişială fiind blocat;

7 octombrie 2009. În săptămâna premergătoare meciului cu Serbia este surprins de paparazzi, alături de Adrian Cristea şi două fete, în miezul nopţii, la restaurantul „Doi Cocoşi";

10 octombrie 2009. Ia cartonaş galben cu Serbia, pentru că a şutut în minge după fluierul arbitrului, şi este suspendat pentru meciul cu Feroe, fiind bănuit că n-a vrut să joace în acest meci.

Noaptea părăseşte cantonamentul naţionalei fără aprobarea selecţionerului Răzvan Lucescu, pentru a participa la o petrecere cu un interlop din Novi Sad. Acest incident a determinat ruptura cu echipa naţională;

21 octombrie 2009. Face un meci mare pentru Fiorentina, marcând două goluri şi reuşind o pasă de gol în victoria cu 4-3 de la Debrecen, din Liga Campionilor;

11 decembrie 2009. Este acuzat că a fi lovit un cetăţean libanez la ieşirea dintr-un club din Florenţa, la ora 2.00 dimineaţa, dar spune că era în legitimă apărare. Fiorentina îl amendează cu 16.500 de euro;

5 -21 ianuarie 2010. Marchează şapte goluri pentru Fiorentina în cinci partide, fiind omul numărul 1 al echipei italiene;

28 ianuarie 2010. Este depistat pozitiv la un control antidoping cu substanţa sibutramină şi suspendat provizoriu;

24 martie 2010. Paparazzii îl surprind ieşind din acelaşi hotel de lux cu Bianca Drăguşanu, despre care se spune că l-ar fi vizitat şi în Italia;

17 aprilie 2010. Sare din nou la bătaie în parcarea altui club din Florenţa, la ora 2.00 dimineaţa, motivând că doi cetăţeni s-au luat de el;

19 aprilie 2010. E suspendat pentru nouă luni pentru dopaj;

28 aprilie 2010. Fiorentina anunţă că îi va înjumătăţi salariul pe perioada suspendării;

20 mai 2010. Vine într-o vizită fulger în România şi chefuieşte până la 3 dimineaţa alături de manelistul Adi Minune;

Citeşte şi:

Mutu, dorit de AZ Alkmaar!

Adi Mutu vrea salariu întreg!

Mutu, blatist, criticat şi din nou tată

Blat la Debrecen - Fiorentina, în Liga Campionilor? Mutu a dat două goluri atunci

Adi Mutu va fi coleg cu Rivaldo? Uzbecii de la Buniodkor Taşkent insistă pentru el

Fiorentina anunţă: "Mutu este de vânzare"

Mutu n-are nicio ofertă!

Mutu, vrei să cadă blocul pe noi?

Mutu, ameninţat cu bătaia de Nicu Gheară

Nicu Gheară: "Mutu este un rebel"

Gheară şi Mutu s-au certat de la un Bentley!

Gheară: "Adi, când ai dat mâna cu mine, nu te-ai spălat o săptămână!"

Mutu: «Aşa sunt eu. Îmi place viaţa!»

Cristi a câştigat de patru ori mai mult

Sezonul trecut, Chivu l-a surclasat pe Mutu din punct de vedere al câştigurilor din fotbal.

Pe lângă cele 5,5 milioane de euro pe care i-a luat numai din salariu, Chivu a primit şi o primă de 600.000 de euro, datorată triplei Campionat - Cupă - Liga Campionilor.

De partea cealaltă Mutu n-a încasat decât 1,5 milioane de euro, Fiorentina reţinându-i jumătate din jumătatea salariului pe un an, din cauza suspendării.

image
image
image
image
image
image
contor curent jpg
Ultimele bătălii ale lui Mihai Viteazul jpeg
elvira godeanu vila jpg
levi strauss captura video jpg
respiratia jpg
Alimente nocive pentru ficat FOTO Shutterstock jpg
rsz delta dunarii jpg
vize jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net