Cum poţi evita să te «curentezi» de obiecte

Ultima actualizare:

Cumpără produse antistatice

Suprafeţele din lemn, plastic etc pot fi curăţate cu ajutorul produselor antistatice. De exemplu, în locul unei cârpe obişnuite de şters praful poţi folosi un pămătuf antistatic. Suprafeţele mari din plastic care au fost vopsite ar putea să fie încărcate cu energie statică.

Un degresant antistatic reduce şi îndepărtează sarcina electrostatică cu care s-au încărcat suprafeţele din plastic.

Nu uita că materialele volatile trebuie ţinute departe de zonele în care este posibil să se producă energie statică.

Nu folosi materiale sintetice

A Plasticul, materialele sintetice, hârtia sunt câteva dintre acele lucruri care produc energie statică. Nu cumpăra bluze, haine, încălţăminte şi accesorii din materiale sintetice, deoarece, când le îmbraci, ai putea să te trezeşti cu o mulţime de scântei care să te „pişte" peste tot.

A Dacă însă trebuie să foloseşti astfel de materiale, atunci aşează între ele un strat de bumbac, pentru a scădea riscul de electricitate statică.

Evită frecarea

 Frecarea este alt fenomen care poate produce energie statică. De exemplu, picioarele târşâite pe covor, papucii sau şosetele, la contactul cu fibrele covorului, prin frecare, pot provoca energie statică.

Este recomandat să nu foloseşti covoare din fibre sintetice. Există spray-uri antistatice pentru covoare pe care le poţi folosi.

 Poţi folosi balsam de rufe amestecat cu apă pentru a peria covoarele şi a elimina astfel riscul electrizării.

Foloseşte-te de metal

A Metalul în contact cu un alt metal poate prelua şocul în caz de energie statică. Astfel, în loc să întinzi mâna spre clanţă, întâi bagă cheia în broască. Atingerea unui obiect de metal este valabilă şi în cazurile în care urmează să foloseşti aparatura electrică precum telefonul, calculatorul, aparatul foto digital, ipod-ul etc.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
chirie pixabay
image
image
image
image
image
image
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
monezi jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net