Cum se "albește" un interlop pentru a impresiona judecătorii

Ultima actualizare:

În faţa judecătorilor Tribunalului Caraş-Severin, care au respins recursul prin care a fost atacată măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, Slavco Avram a încercat să lase impresia unui om evlavios şi cu o mulţime de probleme pe cap, acestea din urmă, înecate în alcool, fiind de vină pentru gestul său incalificabil. Pentru a scăpa din arest, interlopul din Clisura Dunării a apelat la Vasa Plestic, preotul Bisericii Ortodoxe Sârbeşti din Moldova Veche, care a aşternut pe hârtie numai cunvinte de laudă la adresa lui Slavco şi a căutat să-i scuze ieşirea necontrolată. “O fi fost un moment de slăbiciune pentru că omul are probleme familiale, are o fată cardiacă. Bine că nu a omorât pe nimeni. E ușor să arăți cu degetul, dar știind situația lui psihică, eu cred că a fost o slăbiciune”, a spus preotul. Mai mult decât atât, faţa bisericească are o părere foarte bună despre omul care a pus sabia la gâtul poliţiştilor. „Vine la biserică şi aprinde lumânări pentru familie. Mama l-a crescut singură, a avut tată vitreg și a avut și o copilărie grea. Eu îmi asum tot ce am scris în referatul din dosarul lui. Nu apreciez gestul lui, dar știu sigur că îl regretă. E un om la locul lui, față de mine a fost tot timpul respectuos. Acum, să vă spun drept, și polițiștii ăștia de frontieră sunt slab pregătiți. Și fiul meu a avut probleme cu ei”, mai afirmă părintele Vasa Plestic.

Slavco Avram a ţinut capul plecat în faţa instanţei şi a pozat într-un om la locului lui. „Deobocei nu beau alcool şi nu fumez. A fost o simplă întâmplare. Sabia era pentru ornament. Nu am mai folosit-o niciodată şi nu mai am astfel de arme albe. Am băut toată noaptea, ţuică, vin şi vodkă. Regret ce am făcut”, a mărturisit interlopul în faţa judecătorilor. Fără succes, pentru că el rămâne în arest cel puţin 30 de zile.

Citește detalii despre povestea interlopului care a atacat cu sabia postul de poliție pe Adevărul de Seară Reșița.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net